Un craiovean a decedat, iar o femeie a fost rănită, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat ieri din cauza vitezei excesive şi a carosabilului umed. Cătălin Constantin, de 29 de ani, din Craiova, conducea un Opel Frontera pe DN 55 Craiova-Bechet, în jurul orei 6.00, când, pe raza localităţii Teasc, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat. În urma incidentului, şoferul a murit, iar o pasageră din automobil, Elena Stan, de 25 de ani, din Craiova, a fost grav rănită, fiind transportată la Spitalul de Urgenţă pentru îngrijiri medicale. Conform Adrianei Trică, purtătoarea de cuvânt a Spitalului de Urgenţă, femeia a fost internată în Secţia de reanimare, cu politraumatism cranio-cerebral şi fractură la picior, şi va rămâne sub observaţie medicală la neurochirurgie. Un craiovean a decedat, iar o femeie a fost rănită, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat ieri din cauza vitezei excesive şi a carosabilului umed. Cătălin Constantin, de 29 de ani, din Craiova, conducea un Opel Frontera pe DN 55 Craiova-Bechet, în jurul orei 6.00, când, pe raza localităţii Teasc, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat. În urma incidentului, şoferul a murit, iar o pasageră din automobil, Elena Stan, de 25 de ani, din Craiova, a fost grav rănită, fiind transportată la Spitalul de Urgenţă pentru îngrijiri medicale. Conform Adrianei Trică, purtătoarea de cuvânt a Spitalului de Urgenţă, femeia a fost internată în Secţia de reanimare, cu politraumatism cranio-cerebral şi fractură la picior, şi va rămâne sub observaţie medicală la neurochirurgie.