Rusia a revenit pe scena internationala. Dupa un deceniu de erodare a puterii economice si politice, economia interna infloreste si, pe masura ce veniturile la bugetul de stat cresc, la fel se intimpla cu egourile Kremlinului si cu aspiratiile globale ale Rusiei.

Renasterea rusa este atribuita, in principal, preturilor mari pentru petrol, care au permis tarii sa depa- seasca prabusirea din 1998, sa sustina o rata medie de crestere economica de 6,7% pe ultimul deceniu si sa edifice o economie de un trilion de dolari, bazele noii sale puteri. In acelasi timp, politica energetica a Rusiei a devenit un subiect de controverse tot mai mari. Observatorii vestici privesc energia drept instrumentul principal al politicii externe a Kremlinului, dupa cum tari precum Ucraina si Georgia au ajuns, recent si dureros, sa afle. Au aparut temeri ca o alianta sino-rusa iminenta, tinuta la un loc de contracte pe petrol si gaze, ar putea provoca structurile de putere existente - si dominatia Statelor Unite - pe scena internationala.

Cu alte cuvinte, dupa cum argumenteaza curentul conventional de opinie, Occidentul ar

putea fi pus in fata unei „Rusii corporative“ alimentate economic prin petrol si gaze, condusa de un guvern semiautoritar cu o agenda geopolitica foarte clara, capabil sa lubrifieze aliantele politice prin contracte in gaze si petrol, si echipat cu o arma numita Gazprom pentru politica externa. Aceste perceptii comune asupra Rusiei sint de inteles, la o prima privire. Rusia detine 26,2% din rezervele dovedite de gaze naturale ale lumii. In 2005, tara a contribuit cu 21,6% la productia mondiala de gaze si cu 12,1% la productia mondiala de titei1. Din acest punct de vedere, Rusia ar putea, de fapt, sa fie perceputa drept o „superputere energetica“. Totusi, curentul conventional de opinie greseste in legatura cu cinci idei. In primul rind, energia rus