Una dintre cele mai înfioratoare curse de ciclism din lume debutează duminică, învăluită de acelaşi entuziasm şi dramatism ca întotdeauna. "Infernul Nodului" pregăteşte un drum îngust şi solicitant, presărat cu 28 de sectoare de "pavate" pe care rutierii vor fi nevoiţi să le îmblînzească pentru a savura victoria pe pista velodromului din Roubaix.

În cei peste o sută de ani de existenţă, Paris-Roubaix a fost cîştigată prin sacrificii, durere şi efort gigantic de eroi legendari, precum Roger De Vlaeminck, Rik van Looy, Eddy Merckx, Francesco Moser sau Johan Museeuw, dar şi de războinicii zilelor noastre, ca Magnus Backstedt, Tom Boonen sau Fabian Cancellara. O cursă antologică, inclusă în lista celor cinci "monumente" din ciclismul mondial, alături de Milano-Sanremo, Turul Flandrei, Liège-Bastogne-Liège şi Giro di Lombardia, o cursă ce este influenţată de foarte multe detalii periferice sportului.

Condiţiile de drum sînt primele care fac selecţia. Numai specialiştii curselor clasice se aventurează într-o călătorie în care pericolul şi hazardul sînt direct proporţionale, fiind conştienţi că o greşeală sau o defecţiune tehnică pot pune capăt oricînd sezonului unui ciclist. Bătrînul George Hincapie poate depune mărturie asupra ghinionului care te poate pîndi într-o asemenea întrecere, după ce în 2002 a căzut într-un şanţ datorită "pavatelor" umede de pe Camphin-En-Pevele (cu doar 18 kilometri înainte de final) şi a fost nevoit să îi predea iniţiativa coechipierului de atunci, Tom Boonen, sau după experienţa din 2006 cînd a simţit că bicicleta i se face ţăndări sub picioare într-un moment decisiv al cursei. În plus, Paris-Roubaix poate scoate din pălărie numeroase alte trucuri pentru a-i deruta pe rutieri. În ediţia din 2006, cîştigată de Fabian Cancellara (CSC), podiumul final a fost completat cu rutierii ce au terminat după locul patru, de