Cristian Diaconescu a pus capat testului de rupere prin care a trecut PSD, acceptand candidatura pentru primaria Capitalei. Sacrificiul sau a venit dupa cateva zile si o ultima noapte teribile, marcate de sedinte convulsive si haotice. Solutia Cristian Diaconescu s-a impus ca un compromis ultimativ, fara de care partidul probabil s-ar fi scindat. La randul sau tanarul si manieratul jurist-diplomat, rugat de toata lumea sa accepte, a inteles, pesemne, ca refuzand si-ar fi asumat practic condamnarea PSD.
In loc sa fie un adevarat foc de artificii, anuntarea candidaturii pentru primaria Capitalei a aratat ca pronuntarea unei condamnari. Ion Iliescu negru, Diaconescu cu ochii in pamant si resemnat, Geoana crispat si usor ...(cum stie mai bine fostul presedinte), Mitrea usurat.
Singurul voios era Marian Vanghelie, care, cu mare abilitate, sa recunoastem, dar si cu pistolul organizatiei Bucuresti pe masa, a transformat o infrangere intr-o victorie, trecandu-si-l pe Cristian Diaconescu in cont si trambitand un tandem care ar putea reprezenta, pana la urma, cea mai grea povara pe care candidatul sacrificat o va cara in spinare pe Golgota campaniei ce-l asteapta.
Intr-adevar, Diaconescu este "solutia cea mai optima", dupa cum il numea, nu-i asa, proaspatul coleg de tandem. Dar pentru ce? Ma tem ca nu pentru primarie. Ci pentru a mai tine la terapie intensiva un partid complet blocat si pe cale de pulverizare.
Jocuri de glezne
Comitetul Executiv National nu putea fi pus in situatia de a alege intre Marian Vanghelie si Sorin Oprescu. Oricare dintre aceste doua solutii ar fi dus la explozia celeilalte tabere. Sorin Oprescu ar fi candidat fara sustinerea organizatiei Bucuresti, in vreme ce Marian Vanghelie ar fi fost anatemizat de aripa Iliescu. In plus, semnalul baronilor locali, din ce in ce mai puternici in perspectiv
