Poezia Marianei Codrut din cel mai recent volum al ei este legata de Iasi; nu insa de Iasul istoric si voievodal, ci de orasul contemporan si postindustrial, mai exact dez­industrializat. La o prima si neatenta privire, "ultima patrie" de care vorbeste titlul volumului sau ultim de la Paralela 45 este un bloc muncitoresc, localizabil fara greutate prin cartierul Podu Ros. Intimplarea face sa cunosc cite ceva despre aceasta anti­Arcadie pe care Mariana Codrut o descrie in paginile cartii, lucru care imi permite sa „verific", intr­o anumita masura, sursele de inspiratie ale autoarei. Autoarea recenzeaza cu ironie, sarcasm si (rareori) tandrete umanitatea din blocul iesean, scapat din naufragiul ceausist in haosul semiinterlop al tranzitiei. Probabil acum toti locuitorii cartierului vor da buzna sa citeasca volumul, cautind sa se recunoasca unii pe altii in copiile executate dupa natura, in stil Cimpoesu sau Dan Lungu. De fapt, cu toata captatio de mai sus, nu sint prea multe de spus in aceasta cronica despre blocul iesean si ma tem ca nici despre cartierul Podu Ros. E clar ca autoarea nu face decit sa proiecteze o viziune parabolica a lumii „celorlalti", localizind-o pe malul Bahluiului. Viziunea apartine poetei si reflecta doar in mica masura o localizare posibila. Lucrul e cit se poate de transparent deja din al doilea poem al volumului, intitulat biblioteca: „niste carti pe rafturi inchipuim noi in bloc:/ fetele lautarului din fanfara fostului Combinat/ de fire si fibre sintetice sint sigur «Apolodor» a...t Iedera, copila peltica/ de asistenta, e «Micul print» a...t doctorul de la parter e ghidul/ «Cum sa ajungi miliardar» comentat de Hagi Tudose a...t «Noi sintem romani» cintam de la opt dimineata,/ scaldati in sudori, toti cei din blocul E 1". Fiecare persoana devine personaj identificabil intr-o carte. Figurile omenesti isi gasesc un corespondent livresc printr-o