Titus Ceia Orice roman are un primar. Daca el insusi este primar, se are pe sine. Imediat dupa ce a castigat alegerile locale, primarul se distanteaza de roman. Devine foarte ocupat, aproape de limita posibilului si chiar a imposibilului. E normal, pentru ca intra intr-o faza noua: devine, din crisalida, fluture. Mai ales atunci cand primarul e la primul mandat, devenirea il zapaceste. Il face sa se invarta bezmetic in jurul luminilor puternice, in jurul luminitelor, uneori chiar si in jurul micilor puncte misterioase si fosforescente care apar pentru o clipa si dispar apoi pentru totdeauna. Numai ca agitatia, rotatia, orbecaiala, stangacia tehuie, toate la un loc se estompeaza destul de repede. Din spatele lor apare primarul real. Primarii reali nu seamana intre ei decat intamplator.

Cu toate acestea, daca observi rabdator un numar semnificativ de primari reali deplasandu-se in lungul unei axe temporale, vei avea surpriza sa constati ca asemanari exista. De fapt, vei avea revelatia armonizarii gusa-capusa. Exista chiar un moment cand observatorul poate avea un soc. Acel moment difera de la primar la primar, dar in general e vorba de o nanosecunda in care subiectul observat descopera un fapt esential. Cat de multa putere are. Cat de des este pupat in fund. De cate ori pe zi i se ling pantofii. Cat de multe sunt ofrandele pe care e nevoit sa le accepte - asta ca sa nu zica lumea ca nu e intreg la cap. Acesta este, fratilor, graficul devenirii primaresti. Astfel poti constata, chemand stiinta in ajutor, care este traiectoria parcursa pentru ca omul pe care l-ai dus si l-ai pus intr-un fotoliu de plus sa devina inaccesibil. Si totusi... Totusi exista o speranta. Armura impenetrabila are si o fisura. Fiecare prim-ales are un calcai al lui Ahile. Dupa un mandat de 4 ani, vine si vremea cand primarii devin din ditamai zeii niste omuleti la fel cu voi si