„Evenimentul zilei“ continuă ciclul de articole destinat meseriilor muribunde şi vă prezintă povestea lui Constantin Dumitru, unul dintre ultimii legători de cărţi în coperţi de lux din România.

1 /.

“Nu datorezi nimic cărţilor, dar în viitor ele îţi vor aduce gloria eternă”, îi scria în aprilie 1518 Erasmus din Rotterdam lui Jean Grolier, faimosul trezorier francez, un legendar bibliofil şi legător de cărţi. Constantin Dumitru n-a avut norocul profesional de a respira aerul Renaşterii. Şi-a dus pasiunea în vremuri tulburi, printre gusturile tovarăşilor, aberaţiile propagandistice şi nevoile protocolului ceauşist. Şi-o continuă încă astăzi într-o perioadă la fel de greu de înţeles, setată parcă pe pilotul automat al consumismului.

Pentru Constantin Dumitru coperţile unei lucrări de diplomă nu vor verifica niciodată arta adevărată a legătoriei. Are 84 de ani şi toată viaţa şi-a dedicat-o cărţilor speciale. A avut grija să le îmbrace în piele şi pânză, să le confecţioneze coperţi rezistente, să le sufle cu aur marginile şi să le protejeze paginile de bacterii. Astăzi, când legătoria de artă a devenit o meserie pe cale de dispariţie, nu putem decât să-l ascultăm pe ultimul Grolier al breslei autohtone.

Cinstit de Liviu Rebreanu

Povestea noastră începe într-o altă lume, în Bucureştiul dintre cele două războaie unde legătoriile de carte se puteau întâlni peste tot, de pe calea Moşilor trecând prin preajma Facultăţii de Drept până pe Lipscani.

Prin ‘38, Constantin Dumitru renunţă la şcoală pentru ucenicie. “Niciun legător nu zicea pe vremuri că era patron, toţi erau meşteri atunci. Patron se spune astăzi.” Ca ucenic, pe lângă bătaia obligatorie din partea maestrului Tănase şi măturatul prăvăliei, viitorul artizan a fost privilegiat pentru că a cunoscut scriitori celebrii ai timpului. Lui Topârceanu, care