RĂZVAN EXARHU: "Pare suspect să opreşti când cineva face cu mâna sau strigă într-un fel care ridică părul pe tine".

O femeie s-a aruncat cu nepotul său în braţe, de la etajul 9. E o ştire care ne înfioară, dar nu ne priveşte. Mai nou, am observat că cei care se află aproape de astfel de întâmplări se transformă mult prea uşor în simpli martori, de obicei neputincioşi. Povestesc ce s-a întâmplat, ce au văzut şi au auzit, uneori amintesc şi cauzele care fac posibile asemenea drame şi le interpretează cu compasiune, chiar sinceră, câteodată. Tonul e funebru şi foarte bine branşat la destinul implacabil.

Aşa a fost să fie, aşa a fost dat să se întâmple şi aşa şi este. Să nu te bagi unde nu-ţi fierbe oala este o formă clasică de înţelepciune care face ravagii în spaţiul public. Şi nu te bagi, pentru că ştii că, dacă lucrurile au apucat pe o pantă, nu mai are rost să intervii. Sau nici măcar nu-ţi trece prin cap că inevitabilul e mai degrabă indiferenţă. Dacă unele dintre nenorocirile astea s-ar petrece în pădure, pe câmp, în deşert sau pe mare, dacă cei care se chinuiesc ar fi singuri, dacă nu ar exista nimeni care să ştie şi să discute despre suferinţele celor de care nu se apropie pentru că nu e treaba nimănui, ar fi în regulă. Nimeni nu ar avea să-ţi reproşeze nimic şi totul ar fi extrem de corect politic, la fel de corect politic ca ororile din jocurile cu multe împuşcături. Ai împuşcat cât ai putut şi totul dispare când închizi computerul, poţi să-ţi mângâi fără remuşcări iubita. Eşti un monstru deconectat de la reţea.

Am aflat ieri despre dispariţia unei doamne cu un destin nefericit, în nişte împrejurări inumane, de iad. Unele astfel de întâmplări îşi găsesc o justificare, o explicaţie în faptul că unele dintre victime au fie probleme de integrare socială, fie au minţile rătăcite. Ori şi-o fac cu mâna lor, ori nu ştiu ce fac şi