E aproape sigur că în istoria României nu s-au adunat vreodată la un loc atîţia şefi de state şi guverne cîţi au fost săptămîna trecută la reuniunea NATO de la Bucureşti. Iar după cum au recunoscut mulţi dintre aceşti oaspeţi de vază, organizatorii s-au descurcat neaşteptat de bine. Îmi permit să completez opinia lor cu simpla mea impresie de jurnalist acreditat la un asemenea tîrg politic planetar, din ziua cea mai importantă a lui, în care s-au luat şi marile decizii. Ajuns la staţia de metrou Izvor, am fost îndrumat cu gesturi ferme de către ofiţerii SPP spre o breşă din gardul mobil instalat de jur împrejurul parcului. Mi s-au cercetat cu de-amănuntul acreditările, două legitimaţii cu poză, dintre care una mare dată de SPP şi alta mai mică primită de la organizatorii NATO. Cea mică avea o poză deformată care nu prea semăna cu mine. Aveam să mă lecuiesc însă de orice complexe, văzînd că mai toţi ziariştii aveau asemenea poze hidoase pe legitimaţii (deformate probabil de calculator). Trebuie să spun că la acreditare am primit şi un rucsac cu albume, reviste, ghiduri, DVD-uri şi chiar o sticlă de vin "Conu’ Alecu". Printre albume era unul cu poze dintr-o Românie pe care abia dacă o recunoşteai. Tot la fel ca poza de pe legitimaţie, numai că, spre deosebire de mine, ţara ieşea mult mai bine în poze decît în realitate.

În sfîrşit, am ajuns la cortul instalat în cealaltă parte a parcului unde scoteai cureaua, ceasul şi banii şi se făcea controlul. Am auzit cum un SPP-ist i-a spus altuia: "Vezi că ăsta-i român". Am trecut de control şi, pe cealaltă parte a cortului, mă aştepta un autobuz nou şi curat pe care scria RATB. M-am urcat şi am mers singur în el, cele două sute de metri care mai erau pînă la scara Palatului Parlamentului (am fost adică dus cu autobuzul pînă la scară). Înăuntru m-am grăbit să mă îndrept spre sala Unirii, acolo unde ştiam că se întîm