* O scrisoare cu antetul Ministerului Finanţelor îmi aduce vestea bună că anul trecut am plătit un impozit mai mare decît era cazul şi că voi primi înapoi diferenţa. La data cutare, ora cutare, trebuie să mă prezint la adresa cutare ca să-mi iau banii. La data cutare, ora cutare am seminar la NEC. Care va să zică, nu pot să mă prezint. Mă informez dacă pot trimite pe altcineva, cu procura de rigoare. Da, dar procura trebuie să fie autentificată la notariat. Mă informez dacă pot fi programat în altă zi. Pot, dar mai întîi trebuie să fac o cerere, după care voi primi o nouă programare. Şi dacă noua programare va fi tot într-o zi de seminar? Aş prefera să mi se propună două-trei variante, aşa încît să o pot alege pe cea convenabilă. Se poate? Nu. Chestiunea devine, ca să zic aşa, complexă. Mi s-a calculat greşit impozitul. Pentru a repara această greşeală, ar fi fost normal să se agite cei care au greşit. În realitate, mi se cere să mă agit singur. Trebuie să alerg, să îndeplinesc formalităţi suplimentare, să mă pliez pe regimul de funcţionare al unor ghişee inabordabile. În loc să fiu despăgubit, sînt penalizat. După ce mi s-au luat banii, mi se ia şi timpul, mi se testează nervii, mi se organizează un conflict cu administraţia. Am mai păţit-o şi altădată, au mai păţit-o şi alţii. Statul român e nemilos cu cei cărora le-a greşit. Ca să-i sporeşti bugetul, trebuie să stai la coadă, ca să obţii un drept, trebuie să te zbaţi. Cine e de vină? Democraţia? Corupţia? Guvernul? Birocraţii? Dar de ce să mergem la concepte atît de pretenţioase? De ce să nu folosim termeni mai la îndemînă, mai expliciţi? Ca de pildă, netrebnicia, nesimţirea şi, mai ales, prostia. Democratica, invulnerabila, insidioasa şi mereu victorioasa prostie.
* O nouă dilemă scutură din rărunchi opinia publică: a ieşit bine chestia cu NATO sau a ieşit prost? Ne-am ales cu ceva sau ne-am chinuit de
