A trecut prin multe, dar a supravieţuit de fiecare dată. Nu a spus nu nici unuia dintre cei care i-au solicitat un interviu, în ciuda faptului că a trecut printr-o intervenţie chirurgicală şi a învăţat iar să meargă, să scrie, să vorbească.
A trecut prin multe, dar a supravieţuit de fiecare dată. Nu a spus nu nici unuia dintre cei care i-au solicitat un interviu, în ciuda faptului că a trecut printr-o intervenţie chirurgicală şi a învăţat iar să meargă, să scrie, să vorbească.
A avut parte şi de invidii, dar cei mai mulţi l-au iubit întotdeauna. Născut la 13 aprilie 1930, la Tîrgu-Jiu, în Duminica Floriilor, în zodia de foc a Berbecului, Sergiu Nicolaescu mai poartă un prenume despre care nu ştie aproape nimeni, cel de Florin. Ce se ştie sigur şi precis este că filmele lui au convins. I-a plăcut să fie regizor al filmelor sale, al bătăliilor şi nimeni nu ar fi reuşit acest lucru mai bine şi mai perfect decît el. Casa îi este tapetată cu obiecte de colecţie, pistoale, săbii, coifuri, chipiuri, cu premii obţinute de-a lungul timpului, dar şi cu orhidee, flori care îi plac foarte mult.
Ambitie. Povestea vieţii lui este lungă şi plină de peripeţii şi, aşa cum spune şi cunoscutul regizor, “numai partea asta de aventură, copilăria, m-ar ţine o zi întreagă la poveşti”. Noi completăm că nu ne-ar ajunge paginile ziarului ca să vorbim despre filmele lui Sergiu Nicolaescu şi semnificaţia lor pentru cinematografia românească. Nu este superstiţios, dar are cîteva idei fixe, printre care disciplina. E ambiţios şi nu renunţă la un lucru pînă nu reuşeşte să-l facă perfect. Cînd Sergiu avea 5 ani, familia lui se stabilea la Timişoara, unde începea cea mai frumoasă aventură – fuga de acasă la cinematograf, unde puştiul Sergiu Nicolaescu vedea un film de două-trei ori. “Copilăria mea e fabuloasă pentru că am trăit lucruri fabuloase”, poves
