Liga Campionilor, ediţia 2007-2008, s-a terminat marţi, aproape de miezul nopţii. Sursa: Reuters
Se vor mai juca trei meciuri, după program, şi fără sens. Liverpool FC a câştigat. Tot.
Când vor ei, „cormoranii“ sunt cei mai buni. Problema e că nu vor mereu. De aceea, lumea se minunează ca la vederea catedralelor în stil gotic. Cum s-a întâmplat acum trei ani, când milanezii s-au crezut prea devreme fericiţi. Şi-au plătit pentru trufia lor ca eroii blestemaţi din textele anticilor. Şi n-au găsit nicio explicaţie în afara divinului: Papa Ioan Paul al II-lea iubea echipa asta atât de englezească şi a făcut prima minune de Sus. „Santi subito!“ avea sonor şi raţiune. Cine ştie? Poate că în mânuşile lui Dudek chiar stăteau mâna lui Dumnezeu şi mâna Papei.
Traian Radu Ungureanu a scris atunci în „22“ o notă explicativă cu rădăcini mai terestre pentru miracolul AC Milan- Liverpool FC 3-0, 3-3, victorie Liverpool FC la penalty-uri şi mister. A scris aşa: „Pentru proletari, reflexul de luptă în inferioritate n-a fost un joc. La Liverpool, unde viaţa a curs, an după an, în case mici, schimburi lungi şi bucurii modeste, oamenii au dezvoltat o fraternitate imbatabilă. Ei au trăit modest, în costume strâmte şi pantofi lustruiţi la nesfârşit, dar n-au admis nicicând umilinţa. În locul marilor acte de splendoare culturală, ei au pus la punct o etică dură“.
Priviţi-l pe Steven Gerrard. El vine de acolo, din lumea aceea a oamenilor hotărâţi să nu accepte nicicând umilinţa, chiar dacă viaţa ar curge, an după an, în aceleaşi case mici şi costume strâmte.
Liverpool FC e un nume mincinos. Liverpool FC nu e un club de fotbal. E altceva, profund şi simplu ca definiţia vieţii dintr-o carte de Kadare: „o în- şiruire de lucruri bune şi rele“. Liverpool FC e refuzul furios al resemnării acestor oameni cu inimă de hamali sau marin
