Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NOSTALGIA TV: Geo Costiniu

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 13 aprilie 2008 ·

Geo Costiniu, de 34 de ani în trupa de actori a Teatrului Odeon din Bucureşti, împlineşte pe 23 aprilie 58 de ani. Sursa: Teatrul Odeon

1 /.

În 1974, a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, Facultatea de Teatru, secţia Actorie. După finalizarea studiilor, joacă pentru un an la Teatrul Naţional Iaşi, iar apoi se alătură echipei de la Odeon. La Iaşi, a jucat în spectacolele „Poveste de iarnă“, de W. Shakespeare, şi în „Istoria hieroglifică“, adaptare de Cătălina Buzoianu.

Cunoscutul actor a intrat în lumea artistică încă de timpuriu, de la vârsta de 8 ani, când a fost cooptat de un regizor în urma unei serbări şcolare. În adolescenţă, s-a convins că vrea să fie actor, după ce a avut mai multe reprezentaţii la Casa Studenţilor. Înainte de a pleca la Teatrul de la Iaşi, „şi-a făcut botezul“ pe scenă la Bulandra, într-o piesă regizată de Liviu Ciulei.

La Odeon, „teatrul său de suflet“, a jucat în numeroase piese, printre care se numără „Carlo contra Carlo“, „Cartofi prăjiţi cu orice“, „Iarna când au murit cangurii“, „Omul care a văzut moartea“, „Zodia Gemenilor“, „Bărbierul din Sevilla“ sau „Patima roşie“. Geo Costiniu s-a remarcat şi în producţiile cinematografice, având în palmares apariţii notabile în filmele „Neînvinsă-i dragostea“ (1994), „Patul conjugal“ (1993), „Ora zero“ (1979) sau „Un oaspete la cină“ (1987).

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo pe patru săptămâni / Cum va fi vremea în minivacanța de Rusalii

HotNews acum o ora
Vremea va fi mai rece decât este normal pentru perioada din calendar, în următoarele două săptămâni, urmate de o încălzire ce va aduce temperaturi ușor mai mari decât media obișnuită, în special în prima săptămână din luna iunie, potrivit prognozei

Cu ce echipă ține Papa Leon al XIV-lea: „Este un mare fan”

Gazeta Sporturilor acum 21 minute
Cardinalul american Robert Prevost (69 de ani) a fost numit joi succesorul Papei Francisc și a ales numele de Papa Leon al XIV-lea. Noul Suveran Pontif este un suporter al celor de la AS , conform spuselor lui Giuseppe Pagano, preot catolic.

Moment viral cu Xi Jinping și Vladimir Putin care se invită reciproc să bea ceai, dar niciunul nu o face: „Un pic de poloniu” I VIDEO

Libertatea acum o ora
Xi Jinping și Vladimir Putin sunt protagoniștii unui moment devenit viral în mediul online joi, după ce s-au așezat la masă, și-au turnat ceai, însă niciunul dintre ei nu a băut, relatează Antena 3. Într-un fragment video de câteva zeci de secunde,

Ministerul Energiei insistă pentru renegocierea PNRR şi amânarea termenului de închidere a termocentralelor pe cărbune

G4Media acum 59 minute
Ministerul Energiei insistă pentru renegocierea PNRR şi amânarea termenului de închidere a termocentralelor pe cărbune. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, spune că, prin PNRR, la 1 ianuarie 2026 România ar trebui să închidă încă 1.755 MW la nive

9 Mai – Ziua Independenţei de stat a României

Buletin de Carei acum 2 ore
• publicat la: 9 mai 2025 Col(r)dr.ing Avădanei Constantin

Curtea Constituțională discută vineri cererea de anulare a alegerilor

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională va analiza vineri cererea de anularea a primului tur al alegerilor prezidențiale de duminica trecută, potrivit programului de pe site-ul CCR. Potrivit programului, Curtea Constituțională va discuta, în ședința programată să în

A fost atribuit contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate al drumului de mare viteză Bucureşti-Giurgiu, pentru 31,2 milioane lei, fără TVA

News.ro acum 14 minute
Asocierea de firme din România SC Proiect Construct Regiunea Transilvania (lider)-Roads Design a fost desemnată câştigătoare a contractului pentru realizarea studiului de fezabilitate al drumului de mare viteză Bucureşti-Giurgiu. Contractul, finanţa

15 alimente considerate „sănătoase”, dar care prezintă riscuri reale pentru sănătate. Ingredientul care conține microplastice

Gandul acum 8 minute
Multe dintre alimentele, promovate în comerț ca fiind sănătoase, conțin elemente care ne pot îmbolnăvi, avertizează nutriționiștii. Câteva dintre exemple ar fi sarea de Himalaya sau uleiul de cocos, precum și anumite jeleuri cu vitamine. Uleiul de c

Ironia din patru cuvinte postată de George Simion imediat după dezbaterea cu Nicușor Dan, de la Euronews

Libertatea acum o ora
După prima confruntare directă între candidații la președinție George Simion și Nicușor Dan, care a vut loc loc joi seara și a fost organizată de Euronews România, liderul AUR a postat pe Facebook un mesaj ironic format din doar patru cuvinte.

Ministrul dezvoltării, Cseke Attila: intră în vigoare măsurile de eficientizare a construcţiilor

BusinessMagazin acum 32 minute
Ministrul dezvoltării, Cseke Attila, anunţă că intră în vigoare măsurile de eficientizare şi debirocratizare ale construcţiilor.

Vremea

București
acum

13°
vin.

11°/15°
sâm.

10°/17°
dum.

8°/21°
lun.

9°/16°
Iasi
acum

vin.

7°/14°
sâm.

5°/18°
dum.

7°/13°
lun.

4°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/13°
dum.

9°/15°
lun.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/13°
sâm.

4°/15°
dum.

6°/13°
lun.

3°/14°
Timisoara
acum

11°
vin.

7°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/16°
lun.

5°/17°