Dintotdeauna am fost conservatoare şi mi-am dorit ca lucrurile - de orice fel - să nu se schimbe deloc, nici măcar în punctele esenţiale... Ştiu, în lumea dinamică şi neiertătoare în care ne mişcăm, o asemenea viziune asupra vieţii nu poate fi decît sinucigaşă, veţi spune. Şi totuşi, am rezistat fără prea mari eforturi, fixînd nesemnificativ timpul (în ciuda comprimării lui recunoscute) în cîteva repere constante uneori în derizoriul lor.
Există totuşi situaţii cînd lucrurile se schimbă şi scapă de sub timidul meu "control". La Sinaia, de exemplu, unde am revenit după cîteva luni de absenţă, mă aşteptam, mereu, ca totul să rămînă la fel. Merg la Cumpătu de la 6 ani şi, de aceea, sper mereu ca atît faţa, cît şi interiorul locurilor să fie aceleaşi. În realitate, ele s-au transformat de mult, de cînd vilele de la fosta "Creaţie", cît şi Clubul, Vînătorul etc. au fost retrocedate proprietarilor. De cînd Cantina de pe vremuri a devenit cochetul, de altfel, restaurant La marmote (cîte marmote sălăşluiesc prin Munţii Bucegi?). Şi tot de cînd, vizavi de el, a răsărit hotelul Piatra Şoimului (şoimi, pare-mi-se, mai zboară şi pe la noi...), cu parcare, formaţii şi... clienţi. Şi, mai nou, odată cu apariţia unui minimarket, chiar în Cumpătu, al cărui proprietar e unul dintre puţinii locuitori ai zonei... Şi a unei biserici, în curtea unui "cetăţean", spre pod şi calea ferată, despre care nu ştiu ce statut are (public sau privat?). Ca să nu mai vorbim de noile şi falnicele vile, combinaţie de lemn cu piatră, într-un stil elveţian adaptat la realităţile româneşti care au răsărit peste tot, inclusiv în ceea ce înainte se numea poligon sau poiană, şi era o întindere semnificativă acoperită de iarbă...
Toate cele de mai sus sînt, poate, ştiute, am mai scris despre ele într-un fel sau altul. Ceea ce m-a pus pe gînduri însă, cu ocazia ultimei vizite acolo, au fost ce
