RIGOARE ● Apicultură bio din culturi nepoluate
Pentru Wilhelm Tartler, apicultura ecologică nu este doar o sursă de venit, ci o pasiune, un mod de viaţă. Producătorul sibian spune că pentru el nu există un alt mod de a-şi creşte albinele.
RIGOARE ● Apicultură bio din culturi nepoluate
Pentru Wilhelm Tartler, apicultura ecologică nu este doar o sursă de venit, ci o pasiune, un mod de viaţă. Producătorul sibian spune că pentru el nu există un alt mod de a-şi creşte albinele.
Pe Wilhelm Tartler, apicultor ecologic din zona Sibiului, l-am întîlnit la Tîrgul Ţăranului organizat week-end-ul trecut în Piaţa Amzei. Era singurul producător ecologic "rătăcit" printre cei circa 20 de producători tradiţionali veniţi la tîrg. "Nu au nici o legătură produsele ecologice cu cele tradiţionale, dar am fost chemat şi am venit", mi-a spus el. Şi nu i-a părut rău pentru că era singurul producător cu miere şi, evident, toate privirile cumpărătorilor erau pe el. Iar după ce degustau marfa, cu greu se îndura vreun muşteriu să plece fără să-şi ia şi la pachet. Tartler s-a apucat de apicultură acum zece ani. Şi a început direct cu apicultura ecologică, fără antibiotice şi adaosuri de zahăr. De ce eco? "Pentru că aşa am învăţat de la început. Învăţătorul meu a fost apicultor ecologic şi aşa mi-a arătat acest meşteşug şi nici nu am vrut altfel să încerc. Nu am încercat alte metode de producţie, pur şi simplu aşa mi-a plăcut mie apicultura ecologică", explică Tartler. La început avea un singur stup, o singură familie de albine. Acum are cam o sută de stupi şi produce, în fiecare an, în jur de patru tone de miere.
PRODUCŢIE. "Anul trecut am vîndut o tonă la angrosişti, pentru export, 500 de kilograme le-am păstrat pentru hrana albinelor, iar restul l-am pus la borcan, le-am etichetat şi îl vînd eu", spune apicultorul. Miere