“Ai rămas al nimănui/ La marginea satului, măi bade Ioane…”
“Ai rămas al nimănui/ La marginea satului, măi bade Ioane…”
La data de 12 aprilie 2002, Drăgan Muntean mergea cu maşina de la Leşnic la Deva. Îşi ducea căţelul bolnav la medic. La ieşirea din sat, a simţit că i se face rău. A tras maşina pe partea dreaptă a drumului şi a pornit avariile. Un echipaj de poliţie de la Veţel l-a găsit… Era conştient încă… A mai apucat să îi roage să îi anunţe soţia… O ambulanţă l-a transportat de urgenţă la Spitalul Judeţean din Deva… Ca o ironie a sorţii, soţia sa, Mioara, care era în acest timp acasă împreună cu sora sa, a auzit sirenele unei ambulanţe care gonea către Leşnic… “Chiar m-am întrebat oare după cine se duce? Din păcate, cîteva ore mai tîrziu am aflat…”, îşi aminteşte Mioara Muntean. Medicii au constat că suferise un accident vascular cerebral, provocat de ruptura unui vas de sînge, ceea ce i-a produs o puternică hemoragie şi era în comă de gradul patru. Cîteva ore mai tîrziu, un elicopter l-a transportat pe Drăgan Muntean, în stare foarte gravă, la Tîrgu Mureş, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale. A mai trăit opt zile… La data de 18 aprilie 2002 a împlinit 47 de ani, iar două zile mai tîrziu, la 20 aprilie, ora 14:20, inima a încetat să-i mai bată. “Nu voiam să accept ce se întîmplase, deşi, dacă stau să mă gîndesc acum, practic, era clar încă de la Deva că nu se mai putea face nimic, că era într-o stare mult prea gravă. Chiar mă gîndeam că dacă există o şansă la un milion, să vînd tot şi să îl duc acolo unde mi s-ar fi spus că ar fi posibilă salvarea lui. La început nu voiam să îi las să îl deconecteze de la aparate. Refuzam să cred că Drăgan a plecat. Medicii au făcut tot ce era omeneşte posibil, dar… atîtea zile a avut de la Dumnezeu! Unul dintre medici mi-a spus că ar fi putut să trăiască şi o sută de ani, aşa o ini
