Discursul antiromanesc al lui Igor Smirnov rostit cu ocazia implinirii a 64 de ani de la "eliberarea orasului de agresorii fascisti germano-romani", manipulat in directia acuzarii Romaniei si romanilor de ieri, de azi si, probabil, de maine, a fost comentat deja in presa noastra. Nici liderul separatist transnistrean, nici antiromanismul lui patent nu merita o staruinta prea mare, fiind evidente si marcand, probabil, mai mult decat niste idiosincrazii personale. Ele par sa exprime, proferate cum sunt de la o tribuna oficiala, o conduita politica ostila si, eventual, revansarda care, la adapostul pretentiei de a asigura statut de limba oficiala secunda rusei, in virtutea recunoasterii democrate a drepturilor minoritarilor rusofoni, numeric consistenti, isi vadeste deja si in Republica Moldova primele roade, prin despuierea romanei de rangul ei de unica limba de stat. Pastrarea onomasticii regionaliste pe seama ei – "moldoveneasca" -, excesele filologice manipulate politic si fara justificare stiintifica (dictionare moldo-romane si romano-moldovenesti!), iar acum restaurarea rusei pe podiumul simbolic sunt, toate, reculuri semnificative intr-o dinamica geopolitica ramase, ca inainte vreme, in sfera disputelor bazate pe drepturile istorice. Numai ca, la Nistru, logica drepturilor istorice este intoarsa impotriva ei insesi, iar grosolania argumentatiei in falset se doreste acreditata cu depline drepturi prin reluare perseverenta.
Frontul de atacare a romanei nu este insa, cum se vede, singurul. Culpabilizarea tarii noastre, a poporului ei si a oricarei politici romanesti prin calificarea Romaniei in termenii fascismului este o alta tentativa etern reluata. Ma gandesc ca Igor Smirnov nu ignora ca alianta militara si politica momentana dintre dictatorul Ion Antonescu si Adolf Hitler era pragmatica, nu ideologica (decat intr-un sens mai larg, al aceleiasi o
