Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Soţia în vârstă de 8 ani vrea să divorţeze

Publicat in Gandul, luni 14 aprilie 2008 ·

O fetiţă în vârstă de opt ani din Yemen, obligată să se căsătorească cu un bărbat cu 22 de ani mai mare decât ea, a mers singură la tribunal pentru a cere, după două luni de mariaj, divorţul de soţul său pe care l-a acuzat de „violenţe fizice şi sexuale”, relatează presa italiană. Fata şi-a acuzat şi părintele: „Tatăl meu m-a bătut şi mi-a spus că trebuie să mă mărit cu aceste bărbat”. Potrivit cotidianului panarab al Sharq al Awsat, după ce a ascultat mărturia fetei, judecătorul a decis arestarea soţului şi a tatălui minorei. Ziarul arab oferă doar numele fetei, Najud Mohammed Nasser, dar nu şi pe cel al soţului. Între timp, tatăl fetei a fost eliberat „din motive de sănătate”. „Îmi făcea lucruri groaznice, nu aveam nici cea mai mică idee ce înseamnă căsătoria”, a povestit micuţa Nojoud Muhammad Nasser pentru Yemen Times. „Fugeam prin camere să scap de el, dar el mă prindea şi mă lovea, apoi făcea cu mine tot ce dorea”, a afirmat fetiţa, care a adăugat că ea doar vroia să se joace în curte, dar bărbatul nu o lăsa. „De câte ori mă jucam, mă bătea şi mă ducea cu el în dormitor. Am plâns mult, dar nimeni nu mă asculta. I-am implorat pe tata, pe mama, pe mătuşa mea să mă ajute să divorţez. Mi s-a spus: nu putem face nimic. Dacă vrei să divorţezi mergi singură la tribunal. Şi aşa am făcut. Vreau să am o viaţă normală şi să divorţez”, a spus răspicat fata.

PRIMA DATĂ CÂND O MINORĂ CERE DIVORŢUL

Pentru Yemen, cererea fetei reprezintă o premieră. Legea nu protejează minorele care în această ţară sunt frecvent oferite ca neveste de la vârste fragede (peste 50% conform unui studiu 2006). Legea fixează vârsta minimă pentru căsătorie la 15 ani, pentru băieţi şi fete, dar nu îi pedepseşte pe cei care o încalcă, a declarat un avocat din cadrul Curţii Supreme, Shatha Muhammed Nasser, care şi-a asumat apărarea fetiţei şi i-a găsit un loc într-un orfelinat. (A.M.M.) @

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 51 minute
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum 9 minute
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum o ora
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 2 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

Libertatea acum o ora
Românii vor putea călători fără viză în China, începând cu 30 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2025, după ce acest stat îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, a anunțat,

G4Media.ro publică un nou document de zbor din care rezultă că liderul PSD, Marcel Ciolacu, a zburat în data de 3 mai 2022 cu destinaţia Madrid într-un jet privat închiriat de Nordis

News.ro acum 2 ore
G4Media.ro prezintă datele dintr-un al doilea document de zbor (gendec) din care rezultă că liderul PSD, Marcel Ciolacu, a zburat în data de 3 mai 2022 cu destinaţia Madrid, împreună cu protejata sa, Sorina Stan (Docuz), într-un jet privat închiriat

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum 7 ore
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Vremea

București
acum

vin.

3°/10°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/7°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°