Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Putin, pe cale să se căsătorească cu o faimoasă gimnastă? - VIDEO

Publicat in Gandul, luni 14 aprilie 2008 ·

Preşedintele în exerciţiu al Rusiei, Vladimir Putin ar fi divorţat acum două luni şi în curând va avea o nouă nevastă, în persoana unei binecunoscute gimnaste, notează publicaţia rusă Moskovski Korrespondent, citată de Rompres. Potrivit publicaţiei citate, viitoarea soţie a lui Putin este faimoasa gimnastă rusă Alina Kabaieva, în prezent deputat în Duma de Stat din partea Rusiei Unite, partidul puterii.

Moskovski Korrespondent, cotidian care aparţine oligarhului Aleksandr Lebedev, deputat în facţiunea din Dumă a Rusiei Juste, notează că se duce o adevărată luptă, printre companiile moscovite care se ocupă de organizarea nunţilor, pentru pentru dreptul de a se ocupa de ceremonia căsătoriei lui Putin şi Kabaieva.

Un prieten apropiat al directorului firmei Art-management, care a participat la licitaţia închisă desfăşurată pentru viitoarea nuntă a lui Putin, susţine că acesta ar fi divorţat în urmă cu două luni, la un tribunal din Sankt-Petersburg. “Cel de-al doilea mandat legal prezidenţial se apropie de sfârşit, cele două fete ale cuplului Putin au crescut, una s-a căsătorit recent la Munchen, alta e studentă, iar pe cei doi soţi - Vladimir şi Liudmila - nu îi mai leagă nimic”, relatează Moskovski Korrespondent, estimând că după data de 7 mai, când va avea loc învestitura noului preşedinte ales al Rusiei, Dmitri Medvedev, Putin îşi va face ordine în viaţa personală.

Data nunţii lui Putin şi a Alinei Kabaieva ar fi fost deja stabilită pentru 15 iunie, când creştinii ortodocşi sărbătoresc Rusaliile, şi va avea loc, după cum susţine publicaţia citată, cel mai probabil la Sankt-Petersburg, oraşul natal al actualului preşedinte rus, la Palatul Constantin.

Potrivit Moskovski Korrespondent, specialiştii în imagine de la Kremlin au primit ordin de mai mult timp să pregătească “poporul, pentru schimbarea de la vârful puterii de la Moscova”. Din această

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidenţiale. Lasconi: Georgescu este un admirator pe faţă a lui Vladimir Putin, împotriva NATO şi UE / Ce mesaj i-a transmis Călin Georgescu

Mediafax acum 24 minute
Candidata USR la prezidenţiale, Elena Lasconi, a făcut luni seară primele declaraţii de la anunţarea rezultatelor primului tur de alegeri. Ea a spus că România se află la o răscruce între păstrarea democraţiei şi „putinism”. Şi candidatul independen

Victor Negrescu a preluat comunicarea politică a PSD. Ciolacu: „Pe mine o să mă găsiți la Guvern, pe autostrăzi sau în fabrici”

HotNews acum o ora
Europarlamentarul Victor Negrescu va comunica politic, după ce Marcel Ciolacu a demisionat în urma rezultatului slab la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Marcel Ciolacu a precizat după şedinţa conducerii PSD că decizia a fost luată

Gabriela Firea cere mobilizare în PSD pentru alegerile parlamentare de duminică: „Să nu pierdem timpul cu aceste analize”

Libertatea acum 2 ore
Gabriela Firea, președinta PSD București și europarlamentară, a făcut declarații importante după alegerile locale. Potrivit News.ro, Firea a subliniat necesitatea unei analize interne a partidului, dar a accentuat prioritatea mobilizării pentru aleg

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 6 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

Şeful militar al NATO cere companiilor din statele aliate să se pregătească pentru un scenariu de război

Adevarul acum 4 ore
Şeful Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a îndemnat luni companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război şi să îşi adapteze în consecinţă liniile de producţie şi distribuţie pentru a fi mai puţin vulnerabile la eventua

Presa internaţională: Cum a ajuns o vedetă TikTok pro-Putin în fruntea scrutinului prezidenţial

BusinessMagazin acum 2 ore
Financial Times analizează cum a ajuns o vedetă TikTok pro-Putin în fruntea scrutinului prezidenţial din România.

Atac armat la Londra. O fetiță de 8 ani și un bărbat, grav răniți după ce un tânăr a tras focuri de armă din mașină: ”O scenă îngrozitoare”

Ziare.com acum 3 ore
Un nou incident la Londra. Duminică, 24 noiembrie, un individ în vârstă de 22 de ani a tras mai multe focuri de armă dintr-o mașină, în care se aflau doi copii de 8 și 2 ani. Un bărbat și fetița de 8 ani au fost grav răniți. A fost atac armat în ves

Vremea în următoarele două săptămâni în Dobrogea

Ziua Constanta acum 6 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. Tendința va fi de încălzire ușoară și treptată până în 29 noiembrie, de la o medie regională a temperatur

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 5 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Călin Georgescu: Politicienii sunt singurii care încă nu au înţeles ce s-a întâmplat / Sunt acuzat de extremism - total fals / Râmânem direct legaţi de valorile europene, dar trebuie să ne regăsim valorile noastre - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, clasat pe primul loc în urma scrutinului de duminică, respinge acuzaţiile că ar fi extremist şi afirmă că ”politicienii sunt singurii care încă nu au înţeles ce s-a întâmplat”. ”Râmînem direct legaţi de valori

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°