Fostul viceprimar al municipiului Focsani din 2000-2004, Dan Radovici, a fost trimis in judecata printr-un rechizitoriu al procurorilor Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia Teritoriala Galati. Radovici este acuzat de savarsirea infractiunilor de folosirea si prezentarea de documente si declaratii false in vederea obtinerii pe nedrept de fonduri de la bugetul Comunitatii Europene. Infractiunea este prevazuta in Legea privind prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie.
Dosarul fraudarii fondurilor europene de catre viceprimarul Radovici are la baza un program derulat la nivel judetean incepand din noiembrie 2002, program intitulat "… si NOI stim sa muncim!". Partile implicate in acest program au fost Ministerul Dezvoltarii si Prognozei, Agentia pentru Dezvoltare Regionala Sud-Est si Inspectoratul de Stat Teritorial pentru Persoane cu Handicap Vrancea. Proiectul viza integrarea socioprofesionala a unui grup de 30 persoane tinere, cu forme usoare de handicap, persoane institutionalizate intr-un centru de ocrotire aflat in coordonarea metodologica a ISTPH Vrancea. Valoarea totala a proiectului a fost de 61.326 euro, din care 49.060 euro erau fonduri europene nerambursabile. Proiectul s-a derulat pe parcursul anului 2003, cand comisia de selectare a ofertantilor pe proiect a avut de ales intre firmele SC Raia Serex SA, SC Danira Solar SA si SC Solar Construct SA. In toate trei, actionar majoritar, cu 60% din capital, erad Dan Radovici. Presedinta comisiei, Luminita Teodorescu, consilier judetean PSD si sefa ISTPH Vrancea, a ales SC Raia Serex SA pentru derularea proiectului.
Firma a fost aleasa chiar daca in clauzele contractuale se afirma ca "ofertantul sau candidatul trebuie sa declare, pe de o parte, ca nu exista nici un potential conflict de interese, iar pe de alta parte ca nu exista nici o legatura speciala cu alti