Aud în aceste zile pe toate canalele o întrebare: CÂŢI EMINESCU AVEM? Din câte am auzit / citit eu, nu m-a mulţumit decât părerea universitarului ieşean Ioan Constantinescu, într-un eseu ( „Cei „doi”Eminescu”) din „Studii eminescologice”, revistă a Bibliotecii Judeţene Botoşani.                      Prin alte zone (guvernamentale) se aude altă întrebare: „CÂTE VOCI AVEM ÎN POLITICA EXTERNĂ?” Alţii se întreabă: „CÂTE ROMÂNII AVEM?” Mie mi-a plăcut răspunsul lui Ioan Hera-Bucur: „Există două Românii. Prima a creatorilor bunurilor materiale, a servirii sănătăţii, ştiinţei şi învăţământului şi cealaltă a puternicilor zilei.”                      Privind peste „graniţa” ROMÂNIEI PUTERNICILOR ZILEI, ce văd eu, simplu cetăţean: că nu există nici un interes spre a se ajunge la o coerenţă socială cu CEALALTĂ ROMÂNIE, fapt ce face, vorba regretatului Caius Traian Dragomir, „…ca bunăstarea individuală să fie distribuită mai inechitabil decât în lumea a treia”.                      În ROMÂNIA PUTERNICILOR ZILEI băncile dau credite nejustificate, făcându-i pe mulţi bogaţi peste noapte, ca mai târziu să nu poată recupera împrumutul, în timp ce în CEALALTĂ ROMÂNIE instrumentul bancar expropiază muritorul.                      În ROMÂNIA PUTERNICILOR ZILEI salariile sunt foarte mari, în timp ce entităţile de bază – statul,societatea, individul –din CEALALTĂ ROMÂNIE sunt lăsate în voia soartei.                      În ROMÂNIA PUTERNICILOR ZILEI pe guvernanţi nu-i poţi atinge nici măcar cu o floare fiindcă  acolo „instituţiile statului devin simple funcţiuni de conservare a formulei guvernamentale”.                      Pe românii din ROMÂNIA PUTERNICILOR ZILEI nu-i interesează că românii din CEALALTĂ ROMÂNIE o duc tot mai prost, sunt şomeri, foarte bolnavi şi fără bani de tratamente, sunt trişti şi descurajaţi, îşi petrec sărbătorile într-o austeritate cruntă, nu