EUROPAfest 2008 revitalizează, timp de o săptămână, scena muzicală a Capitalei, reunind, în perioada 7 - 13 mai, peste 300 de muzicieni din 48 de ţări, din Europa, dar şi din Australia, SUA şi Asia.
Evenimentul se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Margareta şi al Alteţei Sale Principele Radu.
'România este pe primele locuri în performanţa muzicală mondială şi merită să evidenţiem generozitatea şi spiritul de responsabilitate ale organizatorilor EUROPAfest, care susţin o cauză nobilă ce apare ca singulară acum în egoismul de zi cu zi', a declarat, vineri, la conferinţa de presă dedicată anunţării evenimentului, Principele Radu.
Principele, prezent la conferinţa, desfăşurată la Sala Cioran a Hotelului Hilton, alături de Principesa Margareta, a menţionat, de asemenea, că 'Bucureştiul, prin felul cosmopolit de a privi muzica, se situează pe primele locuri în Europa'.
Ca în fiecare an, concertul de deschidere va fi organizat pe 7 mai, de Ziua Europei, prima zi a manifestării fiind dedicată celebrării acestui eveniment. Spectacolul prezintă un melanj inedit de jazz, blues, pop şi muzică clasică, prefaţând calendarul evenimentelor din festival.
Pentru zilele următoare, jmEvents.ro propune, sub genericul 'Festivalul oferă! Tu alegi!', concerte de jazz, blues şi pop, susţinute de cunoscuţi muzicieni europeni, în spaţii de concert tradiţionale şi neconvenţionale. O noutate pentru această ediţie sunt concertele PROMS - jazz & clasic, o îmbinare surprinzătoare, de efect, între un band de jaz şi orchestra de cameră cu un repertoriu atractiv, incluzând teme cunoscute de pop, blues, jazz, muzică clasică sau de film.
Cea de-a doua ediţie a Bucharest International Jazz Competition, manifestare singulară în peisajul jazz-ului profesionist din Romania, care, cu un an în urmă, debuta cu succ