Vlad Hogea A mai ramas o saptamana pana cand expira termenul-limita al depunerii dosarelor de candidaturi pentru alegerile locale. In aceste zile fierbinti, partidele politice cauta, din Capitala tarii in ultimul catun, "omul providential", sau, altfel spus, "candidatul care ne trebuie". Fireste ca acest "zoon politikon" nu exista peste tot, in orice loc si in orice situatie, in forma sa perfecta. Candidatii se impart in 4 categorii: 1) cel care vrea si poate sa acceada la functia publica respectiva; 2) cel care vrea, dar nu poate; 3) cel care nu vrea, dar poate; 4) cel care nici nu vrea, nici nu poate. Prima tipologie (vrea si poate) este a candidatilor care au atat vointa, cat si potential. Acesti "invingatori de profesie" sunt cei mai vanati de clasa politica: cu ei ca locomotiva, bagajul de voturi al unei formatiuni va fi mult mai mare.
A doua tipologie (vrea, dar nu poate) este a bagaretilor, dornici de capatuiala, care, insa, nu aduc nici un avantaj electoral partidului din partea caruia candideaza. Aceste personaje au gura mare, vorbesc verzi si uscate, dar rareori previziunile lor ultra-optimiste se implinesc, iar atunci cand zestrea de voturi a partidului este, totusi, una importanta, rezultatul nu li se datoreaza nicidecum lor. A treia tipologie (nu vrea, dar poate) este a celor care si-au castigat in comunitatea din care fac parte un prestigiu care le-ar asigura si o cariera politica de succes. Acesti oameni sunt, insa, mai preocupati de linistea si stabilitatea familiei si afacerilor decat de implicarea pe fata in murdara viata politica. A patra tipologie (nici nu vrea, nici nu poate) este a afonilor politici. Ei nu au nici o calitate care sa-i recomande pentru vreo demnitate mai marunta ori mai mare si, indiferent daca sunt sau nu constienti de acest lucru, manifesta o apatie cronicizata fata de tot ce inseamna politica. Oricat ar pare
