Drama “decreţeilor” din România a convins-o pe senatoarea americană Hillary Clinton să adopte o poziţie pro-avort, potrivit propriilor dezvăluiri făcute cu ocazia unei dezbateri la care a participat şi rivalul său, Barack Obama.
România şi China, două extreme
Cei doi senatori au participat la o dezbatere organizată de Colegiul Mesia din Harrisburg, statul Pennsylvania, cu zece zile înainte de alegerile primare care se vor desfăşura aici şi care ar putea determina soarta fiecăruia dintre ei. Întrebată dacă crede că “viaţa începe o dată cu concepţia”, Hillary a răspuns fără ezitare: “Cred că potenţialul pentru viaţă începe o dată cu concepţia…dar, pentru mine, nu este vorba despre viaţa potenţială, ci şi despre celelalte vieţi implicate”, notează Reuters.
Hillary s-a declarat de acord cu o astfel de măsură în condiţiile în care este “sigură şi rară”. “Fie că era vorba despre România, unde trebuia să faci copii pentru binele statului, sau despre China, unde poţi avea doar un copil pentru binele statului, guvernul dicta cele mai importante şi mai intime decizii pe care le luăm ca familii şi ca femei. Dacă tot vorbim de libertate în America, să nu uităm importanţa libertăţii femeilor de a face alegeri care sunt în acord cu religia lor şi cu simţul responsabilităţii faţă de familiile lor şi de ele însele” a explicat Hillary. (A.I.)
Drama “decreţeilor” din România a convins-o pe senatoarea americană Hillary Clinton să adopte o poziţie pro-avort, potrivit propriilor dezvăluiri făcute cu ocazia unei dezbateri la care a participat şi rivalul său, Barack Obama.
România şi China, două extreme
Cei doi senatori au participat la o dezbatere organizată de Colegiul Mesia din Harrisburg, statul Pennsylvania, cu zece zile înainte de alegerile primare care se vor desfăşura aici şi care ar putea determina soarta fiecăruia dintre ei. Întrebată dac