Citind „Dimineaţa cercului”, o suspectez pe Camelia Răileanu ( profesor de limba şi literatura română la Şcoala nr. 16 din Botoşani) de frondă feministă, fără ca autoarea să facă aceasta dintr-un capriciu gratuit, ci mai mult dintr-o necesitate a vârstei. Cartea este o „invitaţie” la risipirea misterului feminin, la deschiderea acelei „cutiuţe fermecate” pe care numai femeia o are şi-i dă superioritate. Titlul, „Dimineaţa cercului”, e o provocare.                                                                                                                             „Cercul”de aici fiind sexul, „dimineaţa” nu reprezintă altceva decât timpul dezvirginării, când orice femeie e coaptă şi e plină de dorinţele dezlegării enigmelor feminine: „Ca să dau de tine, / urc în două, trei sau patru labe / spirala turnului mov / de pe care poţi vedea / toată tristeţea lumii. / Venită să mă arunc de pe turn, / e de-ajuns să-mi întinzi o mână / ca să fac din ea / o scară de urcat în ceruri…”.                      Punând accent pe stările personale şi adeptă a lui Freud, poeta sugerează mereu experienţe. Spre exemplu, trecerea din copilărie în adolescenţă: „A venit ursul din tine să / muşte cu dinţii lui din felia  mea / de vis cu urşi de pluş…”.                      Suntem obişnuiţi ca în „poşeta” feminismului să găsim mode, isterie, capricii, intimităţi gratuite, nulităţi simpatice etc. Nu se întâmplă la Camelia Răileanu. Deşi nu este adepta liniştii fiindcă poeta vrea, în general, dezbatere şi zbucium, cartea se sustrage tiptil acestei constatări şi, asemenea multor cărţi de acest gen, întăreşte o afirmaţie a psihanalistului francez Andre Green: „Suntem cu toţii nişte isterici, cu excepţia când ne scriem lucrările”.                      Într-o carte a sa, Marin Mincu se întreba: „Ce să gust mai întâi, cultura sau natura?” Camelia Răileanu dă un răspuns acest