Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bani pentru şcoli

Publicat in GAZETA de SUD, luni 14 aprilie 2008 ·

141 de unităţi de învăţământ din judeţul Vâlcea vor primi bani de la guvern, pentru lucrările de reabilitare şi modernizare a şcolilor. Banii au fost aprobaţi prin două hotărâri de guvern, suma totală alocată fiind de 27 de milioane de lei. „Guvernul a aprobat aceste fonduri în februarie şi martie. În luna martie au fost alocaţi 178.000 de lei, care se vor distribui prin intermediul inspectoratului şcolar, şi 2.533.000 de lei, care vor fi împărţiţi de primării. La începutul lunii aprilie, am mai primit 5.082.000 de lei, pe care îi vor distribui primăriile, şi 8.017.000 de lei, care vor ajunge la şcoli prin intermediul inspectoratului şcolar. Ţinând cont de faptul că, anul trecut, Vâlcea s-a numărat printre judeţele fruntaşe la cheltuirea banilor, sper ca şi în perioada ce urmează să ne descurcăm la fel de bine. Banii vor fi folosiţi pentru continuarea modernizărilor care au demarat anul trecut sau construirea de campusuri şcolare şi achiziţionarea mobilierului şcolar necesar. Îmi doresc să reuşim să le oferim copiilor condiţii decente de studiu“, a declarat Gheorghe Ciucă, inspectorul general al ISJ Vâlcea. Inspectoratul şcolar va organiza în luna mai licitaţia pentru microbuze şcolare, la care vor participa reprezentanţi din toată zona de sud-vest a Olteniei. „Procedura a început încă din luna martie, iar guvernul a aprobat aproximativ 13 miliarde de lei pentru achiziţionarea a 114 microbuze. Sperăm să obţinem pentru Vâlcea 30 de microbuze şcolare, care le sunt necesare în special elevilor din mediul rural“, a completat Gheorghe Ciucă.

Tot în această perioadă, a fost lansată licitaţia pentru calculatoare, imprimante, videoproiectoare, acestea valorând aproximativ 2,5 miliarde de lei. 141 de unităţi de învăţământ din judeţul Vâlcea vor primi bani de la guvern, pentru lucrările de reabilitare şi modernizare a şcolilor. Banii au fost aprobaţi prin două hotărâri

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 4 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 3 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 10 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 12 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 9 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

18°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°