Oamenii tind să caracterizeze drept ciudăţenii tot ceea ce, în mod normal, nu au ajuns să cunoască prin observaţia directă, cotidiană, ei înşişi. În principiu, s-a ajuns totuşi la concluzia că ceea ce e normal pentru tine poate fi neobişnuit pentru altcineva, şi viceversa.

În ţările europene de religie preponderent catolică, sărbătorile în care au loc binecuvântări colective sunt deseori întâlnite, Spania ocupând unul dintre primele locuri. Toate aceste procesiuni urmăresc în general protecţia oamenilor, eventual a animalelor şi a recoltelor. Dar se pare că într-o ţară ca Brazilia totul este inedit.De dimineaţăOra 7.00 dimineaţa. Toţi jurnaliştii sunt îmbarcaţi în autocar, pe drum! Destinaţia: Binecuvântarea de la San Marco.

E un început de zi răcoros, cenuşiu şi umed... Pe geamurile autocarului ce mergea spre mica bisericuţă, locul de pornire a procesiunii, odată intraţi pe şosea puteam vedea, şi pe stânga, şi pe dreapta, camioane parcate cuminţi, ce aşteptau în tăcere, sute de camioane, ca să fim bine înţeleşi! Ele urmau să se încoloneze în spatele carului alegoric, în momentul în care acesta, în drumul spre oraşul San Marco - locul binecuvântării - va trece prin faţa lor.

Cam toţi picoteam, era mult prea devreme, iar ziua urma unui lung şi obositor periplu prin uriaşa Brazilie, ce începea dis-de-dimineaţă şi, constant, se încheia cel mai devreme pe la 23.00, nemailuând în calcul diferenţele de fus orar. Eu mă simţeam cam rău şi, cu toate că nu era cazul, începeam să mă plictisesc.

Când am ajuns şi am coborât din autocar, îmi venea să ţip de entuziasm - o trecere cam stranie de la o stare la cealaltă, nu-i aşa?

Dar n-aveam încotro! Cine nu ar fi reacţionat aşa dacă, rupt din existenţa lui relativ plată, s-ar fi trezit într-un plin film.Ce am văzut când am coborât din autocarO biserică blândă, nu atât de mică pe cât îmi închipuiam, flancată