Altădată un exemplu de „muncă silnică”, arhivatul dosarelor de pensii va fi în curând o activitate plăcută.
În noul sediu al Casei Judeţene de Pensii Braşov, situat pe strada 13 Decembrie, a fost montat un sistem de arhivare modern.
Arhivă de
1,1 miliarde de lei vechi
Sistemul este de provenienţă olandeză şi a fost montat în subsolul fostei clădiri a Credit Bank. El este format din mai multe rânduri de rafturi din metal, fiecare fiind prevăzut cu o roată tip manivelă. Directorul executiv adjunct al Casei Judeţene de Pensii, Ioan Pamparău, ne-a arătat cum se foloseşte noua arhivă. A început să rotească de una din manivele şi raftul prinse a se deplasa cu totul, pe nişte şine minuscule. Astfel, se poate crea un spaţiu suficient ca angajaţii de la arhive să ia sau să pună dosare. „A fost primul lucru pe care l-am montat în noul sediu. Este unul dintre cele mai moderne sisteme din ţară şi este unic în această parte a ţării. El utilizează 90% din spaţiul unei încăperi datorită sistemului de restrângere”, a declarat Pamparău. Arhiva a fost instalată în câteva încăperi, dintre care două depozite de valori, iar lungimea desfăşurată a rafturilor este de 1.630 de metri.
Încăperile sunt dotate cu sistem de ventilaţie. Valoarea totală a sistemului este 1, 1 miliarde de lei vechi, bani primiţi de la Casa Naţională de Pensii.
500.000 de dosare
Spaţiul este mai mult decât suficient pentru dosarele existente, însă este ştiut faptul că dosarele de pensionare se înmulţesc pe zi ce trece. Casa Judeţeană de Pensii gestionează 500.000 de dosare – însă o mare parte dintre ele, cele pasive, au fost deja mutate la Râşnov. Aşa că în noul sediu vor fi mutate doar dosarele active, adică dosarele pensionarilor aflate încă în plată. Mutarea arhivei din clădirea Prefecturii în noul sediu se va face în maxim două luni. Conducerea Casei s