Fac aceste marturisiri ca semn de multumire, recunostinta si adanca pretuire, pe care eu si familia mea le aducem Parintelui Arsenie Boca, pe care il veneram ca pe un sfant al romanilor. Avem ferma convingere ca Dumnezeu l-a cinstit cu cununa sfinteniei si nadajduim ca si autoritatile sa o faca, cat mai curand. Sfinte Parinte Arsenie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi! Amin. ...
Fetita oloaga
M-am nascut in anul 1935, intr-o familie de oameni saraci, dintr-o localitate de munte, de langa Brasov. Primul copil nascut in familia mea a fost un baiat sanatos si frumos, iar al doilea copil am fost eu, care m-am nascut infirma de ambele picioare, slaba si pipernicita. Femeile din sat care m-au vazut o indemnau pe mama sa nu-mi dea de mancare, ca sa mor. Iar mama le spunea: "Daca Dumnezeu mi-a dat-o asa, eu ii dau de mancare si apoi sa faca El ce-o vrea cu ea". Iar moasa care a asistat-o pe mama la nasterea mea, ca atunci nu mergea nimeni la spital sa nasca, i-a zis mamei: "Ai grija sa nu mai ai alti copii, ca toti o sa fie schilozi". Dupa mine, mama a mai avut sapte copii, patru baieti si trei fete. Da, sapte copii, toti intregi, sanatosi si frumosi.
La varsta de 3 ani, m-au dus la operatie, dar nu s-au putut termina tratamentele la picioare, ca era inainte de razboi (al doilea razboi mondial), au venit deportarile sasilor, iar medicul care ma operase, de frica deportarii, si-a omorat cele doua fiice si sotia si apoi s-a sinucis. Apoi a venit razboiul, eu am ramas tot chinuita.
La sapte ani, m-au dus la scoala. Noroc ca nu era scoala departe de casa parinteasca, pentru ca mergeam cu mare greu pana acolo. Umblam foarte greu. Imi aduc aminte ca bunica imi dadea cate un bat in mana si-mi spunea: "Umbla drept, tu, umbla drept!". Cand m-a dus tata la scoala, invatatoarea nu a vrut sa ma primeasca, zicandu-i: "Du-o acasa si-o pune la gura sobei sa
