Locotenentul Paul Curt ma intreaba daca nu vreau sa merg cu el pana la posturile de paza de la celalalt capat al podului. Il refuz, insa nu ii mai spun si motivul pentru care o fac: sunt atat de obosit incat am senzatia ca totul se invarte in jurul meu. Cred, insa, ca acest lucru este evident pentru oricine imi vede ochii.
Dupa ce pleaca, ma asez cateva minute pe un scaun si privesc catre podul civil, pazit de politia locala si folosit de irakieni. Langa pod este oprit un camion al carui sofer a preferat sa doarma acolo decat sa riste sa se aventureze noaptea pe drumurile Irakului. Deocamdata este liniste, insa imediat ce se va lumina or sa inceapa sa treaca masini si camioane.
Podul peste Eufrat
Este 5 dimineata si tocmai am intrat din nou in post; sper ca este pentru ultima oara inainte de intoarcerea la baza. De doua zile ma aflu cu plutonul doi, compania a doua a batalionului 151 infanterie, la un pod strategic peste Eufrat. Paza acestuia reprezinta una dintre cele mai importante misiuni ale militarilor romani din Irak; este si cea mai solicitanta fizic. In mod normal dureaza 48 de ore, dar poate fi prelungita cu alte 24 sau chiar si 48. Programul e dur: cateva ore de post, urmate de veghe, apoi de cateva ore de somn, iar ciclul se reia la fiecare 12 ore.
Mi s-a spus ca, atunci cand militarii au aflat ca intentionez sa ii insotesc si sa fac programul complet al uneia dintre grupe, unul dintre ei a intrebat daca nu sunt cumva masochist. Abia acum il inteleg. In ultimele doua zile nu am reusit sa dorm decat vreo 6 ore. Pe deasupra, mi se par din ce in ce mai greu de suportat cele 10 kilograme ale castii si vestei antiglont. De cand am plecat din baza le-am purtat, in total, vreo 15 ore si abia astept sa ajung inapoi si sa le arunc intr-un colt al camerei.
Impart cateva fructe cu militarii de la postul in ca
