Numărul copiilor între 6 şi 12 ani cu greutate normală a ajuns să fie depăşit de numărul celor supraponderali şi obezi. Cauzele sînt multiple şi variază de la alimentaţia dezechilibrată pînă la lipsa activităţii fizice. Însă cea mai importantă cauză a obezităţii copilului o reprezintă faptul că micuţii nu mai ştiu să se joace.
Numărul copiilor între 6 şi 12 ani cu greutate normală a ajuns să fie depăşit de numărul celor supraponderali şi obezi. Cauzele sînt multiple şi variază de la alimentaţia dezechilibrată pînă la lipsa activităţii fizice. Însă cea mai importantă cauză a obezităţii copilului o reprezintă faptul că micuţii nu mai ştiu să se joace. Specialiştii consideră că jocul este un prim pas în prevenirea epidemiei de obezitate la copii.
StimulareDorinţa copilului de a se juca trebuie stimulată de părinţi încă din primele luni de viaţă. "Odată venit pe lume, bebeluşul începe în mod natural dezvoltarea emoţiilor, a minţii şi a propriei personalităţi. El devine treptat-treptat o persoană", ne explică psihologul Oana-Maria Udrea, de la Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu". De aceea, încă din primele luni de viaţă, micuţul trebuie stimulat, prin diverse jocuri, să le arate părinţilor ce abilităţi are, cît de repede poate să înveţe şi, prin urmare, ce personalitate va avea. Dezvoltarea timpurie constituie un proces esenţial pentru viitorul om. Astfel, părinţii trebuie să îşi dedice o bună parte din timp şi foarte multă răbdare stimulării emoţionale, intelectuale şi fizice a copilului încă din momentul în care a fost adus pe lume.
Specialiştii îi sfătuiesc pe părinţi să evite pe cît posibil atitudinea: "Lasă-l, că e prea mic şi nu înţelege!". Acest tip de abordare va contribui la lipsa de încredere a copilului în sine, dar şi în cei din jur. Dimpotrivă