Comisia de selectie a administratorului Fondului Proprietatea (FP) va avea luni, 14 aprilie, o intalnire cu membrii Consiliului de Supraveghere si conducerea executiva a fondului, potrivit presedintelui comisiei, Sebastian Vladescu (foto). "Vom avea o prima intalnire exclusiv administrativa, in care se vor stabili detalii cum ar fi locul de desfasurarea a sedintelor si modul de colaborare pe toata perioada de functionare a comisiei", a afirmat Vladescu. Potrivit unei decizii a premierului Calin Popescu-Tariceanu, administratorul Fondului Proprietatea va fi selectat de o comisie condusa de Sebastian Vladescu, fost secretar de stat la Ministerul Finantelor, din care mai fac parte patru membri: secretarul de stat in MEF Catalin Doica, seful Directiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteza, directorul general al Directiei Economice din Primaria Capitalei, Bogdan Alexandru Dragoi, si avocata Ioana Crenguta Leaua. Comisia va stabili, impreuna cu Consiliul de Supraveghere al Fondului, modalitatile, termenii si conditiile pentru desfasurarea activitatii, precum si remuneratia membrilor. Statul, reprezentat de Ministerul Economiei si Finantelor, este actionarul majoritar al Fondului Proprietatea, iar numarul investitorilor persoane private era la inceputul lunii februarie de 2.820. Capitalul Fondului este asigurat printr-un portofoliu de participatii la diferite companii de stat sau privatizate, precum si din venituri din privatizari. Creat ca solutie pentru despagubirea fostilor proprietari deposedati de regimul comunist carora nu li se mai pot restitui in natura averile confiscate, Fondul Proprietatea a devenit operational, ca societate pe actiuni inregistrata la Registrul Comertului, in decembrie 2005. Comisia de selectie a administratorului Fondului Proprietatea (FP) va avea luni, 14 aprilie, o intalnire cu membrii Consiliului de Supraveghere si conducerea executiva a