Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inflaţia a sărit pragul de 8,5%, pe fondul deprecierii leului

Publicat in Adevarul, marți 15 aprilie 2008 ·

Campioanele scumpirilor: bunurile cumpărate pe valută şi mărfurile nealimentare Aşteptările pesimiste ale românilor referitoare la scumpirile din ultima perioadă au fost confirmate şi chiar depăşite, inflaţia anuală ajungând la 8,63% în martie. Deprecierea leului şi-a spus cuvântul şi de data aceasta, influenţând preţurile bunurilor şi serviciilor achiziţionate, de regulă, pe valută.

Preţurile de consum au crescut, în martie, cu 0,67% faţă de luna anterioară, iar rata anuală a inflaţiei a urcat la 8,63%, reprezentând nivelul maxim atins din ianuarie 2006 şi până în prezent, potrivit datelor anunţate, ieri, de Institutul Naţional de Statistică.

 La o analiză mai atentă a evoluţiei preţurilor, se pot observa principalii factori care au determinat scumpirile din martie: deprecierea leului şi majorarea costurilor producţiei industriale.

Creşterea cotaţiilor valutare din primul trimestru a dus la scumpirea acelor bunuri şi servicii ale căror preţuri sunt exprimate în valută, în special fructe meridionale, diverse mărfuri din import, dar şi tarifele la telefonia mobilă. În plus, creşterea cu peste 15% a costurilor de producţie s-a reflectat din plin în scumpirea unor mărfuri nealimentare: preţurile acestora au crescut, în medie, cu 2,13% în primul trimestru.

 În aceeaşi perioadă (ianuarie-martie 2008), tarifele serviciilor au crescut cu 3,58%, iar preţurile alimentelor – cu 1,74%. Per ansamblu, la finele primului trimestru din 2008, inflaţia cumulată s-a situat la 2,25%.

Preţurile rămân ridicate până în vară

Cei mai mulţi dintre analiştii financiari chestionaţi de agenţiile de presă estimează că, în următoarele câteva luni, rata anuală a inflaţiei se va menţine peste nivelul de 8%. Abia pentru a doua parte a anului este preconizată o temperare a scumpirilor, media anuală a acesteia urmând

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CNAS: De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare şi confirmare a unor boli grave

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al CNAS, principala noutate a modificărilor şi completărilor Contractului-cadru care vor intra în vigoare de la 1 iulie va consta în introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurat

Câți bani a câștigat Pro TV din reclamele la meciul România vs. Slovacia cu audiențe record – estimare Pagina de Media

G4Media acum o ora
Audienţa record a meciului România – Slovacia se traduce şi în încasări din publicitate pe măsură. Paginademedia.ro a făcut o estimare pe baza audienţei şi a preţurilor din publicitate. Şi la nivel de încasări este un record. Estimările plasează înc

Un satelit rusesc s-a făcut bucăţi în spaţiu

Mediafax acum 26 minute
Nu sunt disponibile detalii cu privire la cauzele care au dus la incidentul care a afectat satelitului rusesc de observare a Pământului RESURS-P1, care a fost scos din uz în 2022. Comandamentul spaţial al SUA a anunţat joi că nu există nicio ameninţ

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 2 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 3 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 4 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 4 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Vacanță de coșmar în Turcia pentru o familie de români. Soțul a murit strivit de o mașină, de față cu soția și copilul

Ziua News acum 22 minute
O vacanță în Turcia s-a sfârșit tragic pentru o familie de români. Soțul a murit strivit de mașina de teren care trebuia să îi ducă pe el, soția și copilul într-o aventură pe munte. Văduva a povestit la Digi24 cum șoferii conduceau agresiv pe drumur

Ministerul Finanţelor a împrumutat 3 mld. lei de la bănci, prin două licitaţii cu titluri de stat

Mediafax acum 2 ore
În prima licitaţie, Ministerul Finanţelor a redeschis o emisiune de obligaţiuni tip benchmark scadentă în ianuarie 2026 şi a împrumutat de la bănci 1,36 mld. lei, faţă de valoarea de 500 mil. lei programată, la o dobândă anuală de 6,10%. La licitaţi

Timișoreanca Anca Todoni, calificată pe tabloul principal de la Wimbledon

Press Alert acum 33 minute
Anca Todoni (locul 141 WTA) și-a asigurat un loc în primul tur al competiției principale, cu o victorie în fața spaniolei Nuria Parrizas Diaz (166 WTA), cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră şi 15 minute. Pentru timișoreanca de 19 este o premieră, fiind

Vremea

București
acum

32°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

25°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

17°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°