Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Obiectivul Universităţii, nouă puncte în cinci meciuri

Publicat in GAZETA de SUD, marți 15 aprilie 2008 ·

Antrenorul Nicolo Napoli şi finanţatorul Adrian Mititelu au stabilit că Ştiinţa va lupta în finalul acestui sezon pentru a obţine cel puţin trei victorii, sperând într-o clasare mai bună decât în campionatul trecut.

După ce a anunţat obiectivul pe termen lung al Universităţii Craiova, câştigarea campionatului peste trei sezoane, Adrian Mititelu a stabilit şi traseul pentru acest final de campionat. Patronul Ştiinţei spune că a stabilit împreună cu antrenorul Nicolo Napoli un barem de nouă puncte din următoarele cinci dispute, ultimele ale campionatului. Alb-albaştrii vor întâlni, pe rând, Poli Timişoara, Dinamo, Steaua, Gloria Buzău şi Ceahlăul. „Vin cinci partide extrem de grele. Noi însă ne-am propus să obţinem nouă puncte. Că eu sper la douăsprezece este altceva. Jucăm cu formaţii implicate fie la lupta pentru Cupa UEFA, Poli Timişoara şi Dinamo, fie pentru titlu, cum este Steaua, iar Gloria Buzău şi Ceahlăul - pentru evitarea retrogradării. Deci toate partidele sunt dificile, dar am convenit cu Napoli că putem obţine nouă puncte“, a anunţat Mititelu, fără a preciza dacă prelungirea contractului lui Nicolo Napoli ţine de îndeplinirea acestui obiectiv.

Cât priveşte partida cu Oţelul, patronul juveţilor spune că nu a mai avut emoţii ca la alte meciuri, deşi au fost patru debutanţi pe foaia de joc: Lung Jr., Barbu, Crăciun şi Ologu. „Acum nu mai am emoţii, mi-au trecut, m-am călit. Pentru ce să am? Suntem o echipă fără nici un obiectiv. Nu mai plâng eu pentru nişte puncte pierdute, pentru un egal. Emoţii o să am şi o să sufăr când ne vom lupta la titlu şi vom pierde“, a adăugat Mititelu.

Crăciun, de Cartea Recordurilor

Până să se bucure pentru un nou titlu adus în Bănie, suporterii olteni au avut şansa să voteze pe site-ul oficial al clubului cel mai bun jucător al Ştiinţei la meciul cu Oţelul. Aşa cum era de aşteptat, portarul S

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ACCIDENT grav pe A1 la Simeria. Șase victime, între care doi copii după o coliziune între trei autoturisme și un TIR. Traficul, complet blocat

Gandul acum 50 minute
Un accident rutier grav a avut loc luni dimineață pe autostrada A1 Sibiu-Deva, în zona Simeria, județul Hunedoara. Trei mașini și un TIR au fost implicate, iar șase persoane au fost rănite, printre care doi copii. Traficul a fost blocat complet, iar

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum 51 minute
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum o ora
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Clasamentul WTA: Irina Begu revine în Top 100, Jaqueline Cristian rămâne cea mai bine clasată româncă

Mediafax acum 27 minute
Jaqueline Cristian ocupă cel mai bun loc dintre jucătoarele din România în noul clasament WTA. Sportiva se află pe poziția 49, cu un total de 1116 puncte. A urcat două locuri față de săptămâna trecută. Irina Begu a reușit, de asemenea, o creștere re

Accident grav, în Leșu! Un tânăr a murit, iar alți doi au ajuns la spital. Șoferul a condus beat

Gazeta de Bistrita acum 56 minute
Facebook Twitter Print WhatsApp Un accident grav s-a petrecut în această dimineață în localitatea Leșu, unde un autoturism s-a răsturnat. Trei tineri au fost grav răniți, doi dintre aceștia au fiind transportați, însă un al treilea a decedat. Poliți

Horoscop pentru săptămâna 21 - 27 iulie 2025. Săptămâna debutează cu aspecte parteneriale pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 26 minute
Berbec Ești căutat de persoanele din anturajul apropiat în prima parte a săptămânii. Sunt posibile discuții și întâlniri cu lume diversă. Schimbul de informații este benefic pentru toată lumea, insă evită să povestești prea multe despre tine și plan

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 9 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

22°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

21°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°