Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clonarea pentru copii „la comandă“

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 15 aprilie 2008 ·

Geneticienii avertizează că noile tehnici de clonare pot crea „cópii“ ale oricărui individ.

Oamenii de ştiinţă au dezvoltat o nouă tehnică de clonare, alta decât cea utilizată la crearea oiţei Dolly, situaţia născând temeri că ea ar putea fi folosită pe embrioni umani pentru producerea de bebeluşi „pe comandă“, scrie cotidianul britanic „The Independent“. Noua metodă este şi mult mai eficientă decât „tehnica Dolly“, cu mai puţine efecte secundare, ceea ce o face mai acceptabilă pentru aplicarea sa la oameni.

Tehnologie la zi

Această tehnică implică extragerea de celule epiteliale de la un organism adult şi inserarea informaţ iei genetice din ele în embrioni produşi prin fertilizare in vitro. La şoareci, unii dintre puii rezultaţi au fost clone parţiale, iar ceilalţi clone „complete“ - la fel ca Dolly. Robert Lanza, şeful companiei americane de biotehnologie Advanced Cell Technology, a avertizat că perspectiva aplicării la om a acestei tehnici „este prea reală pentru a putea fi ignorată“. „Nu este etică, nici complet sigură, dar cineva ar putea s-o facă şi astăzi“, a subliniat el.

„Cu această metodă avem acum o tehnologie funcţională prin care absolut oricine, tânăr sau bătrân, fertil sau steril, hetero sau homosexual, îşi poate transmite genele unui copil, folosind doar câteva celule epiteliale“, a mai spus dr. Lanza, a cărui companie desfăşoară cercetă ri de pionierat în celule stem şi reprogramare celulară.

Cópii sau himere

Tehnica implică reprogramarea celulelor epiteliale, mai precis transformarea lor într-un tip de celule primordiale - celule stem pluripotente induse, iPS. Prin inserarea iPS într-un embrion, rezultă un organism care este fie o „himeră“ (amestecul genetic a doi sau mai mulţi indivizi) a donatorilor, fie copia genetică fidelă a acestuia. Experienţele pe cobai au demonstrat

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 12 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 5 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 12 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 14 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Sorana Cîrstea a învins-o pe jucătoarea de pe locul 9 mondial şi este în sferturi la Dubai

News.ro acum 7 ore
Sorana Cîrstea, locul 89 WTA, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 1000 de la Dubai, trecând în optimi de americanca Emma Navarro, locul 9 WTA şi cap de serie 8. Pentru Cîrstea a fost al doilea meci de mier

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-9°
joi

-9°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°