Frînarii din triajul fotbalului s-au făcut de băcănie. Blestemul lui Bergodi pare mai viguros ca niciodată. În finala trofeului “Praful de pe tobă”, cheferiştii din Giuleşti s-au impus detaşat. Dar această preţioasă victorie nu vine din senin. A fost pregătită îndelung, cu pricepere şi minuţiozitate.

Frînarii din triajul fotbalului s-au făcut de băcănie. Blestemul lui Bergodi pare mai viguros ca niciodată. În finala trofeului “Praful de pe tobă”, cheferiştii din Giuleşti s-au impus detaşat. Dar această preţioasă victorie nu vine din senin. A fost pregătită îndelung, cu pricepere şi minuţiozitate. Este o victorie a unităţii de grup, fiecare dintre articulaţiile sistemul acţionînd ca unsă în realizarea obiectivului programatic.

Dînd Cezarului ce-i al Cezarului, trebuie să recunoaştem în George Copos principalul artizan al succesului. Opera îndepărtării de la echipă a lui Răzvan Lucescu şi, mai apoi, a lui Cristianio Bergodi, nu ar fi fost desăvîrşită dacă în Giuleşti nu ar fi fost adus, cu mari sacrificii, Mircea Rednic. Meseriaşul discordiei a lovit scurt şi eficient. A răvăşit puţin lotul, a risipit ceva puncte, părăsind la rîndu-i echipa cu satisfacţia datoriei împlinite. Apoi George Copos a găsit în Nae Manea şi Marian Rada rapidiştii numai buni să tragă ponoasele. După toate aceste mişcări de mare inspiraţie, George cel majoritar s-a simţit epuizat în gîndirea sa creatoare şi a găsit de cuviinţă să-şi trateze stresul cu sedative contractuale şi infuzie de Taher.

Suporteri au trecut şi ei prin şocuri emoţionale care i-au clătinat sever în atitudine. Promisiunile frumoase ale începutului de campionat s-au risipit ca un fum. În prăpastia dintre idealuri şi realitatea cotonoagă a crescut bălăria furiei necontrolate. Copos a fost paratrăznetul preferat. Numai că, după ce patronul a abdicat de bună voie şi în interes