Au renunţat la Ardeal pentru Oltenia, pe când erau tineri. S-au stabilit aici, unde au venit şi alţi clujeni şi oameni din comuna Margău. Munca lor se vede în vitrinele şi ferestrele celor mai multe clădiri din Craiova. După ’94, Angelica şi Gheorghe Goga au mai zămislit un „copil“, propria lor afacere cu geamuri. Un domn cu pălărie gri, de sub care se zăresc firele ninse, în cămaşă albă şi pantaloni la dungă, acoperiţi de un şorţ bleumarin, măsoară cu grijă o bucată de geam întinsă pe masa lungă din stânga intrării. Are vorba blândă şi molcomă, iar cuvintele păstrează încă accentul ardelenesc, deprins în anii copilăriei. Nu e niciodată singur în atelier. SC Goga Gheorghe SNC, scrie sus, la intrare, pe o tăbliţă roasă de rugină pe la colţuri. Societate Nume Comun. Este, cum se spune, o afacere de familie. „Suntem numai de-ai casei. Eu am venit cu soţia aici în ’71. Mulţi de-ai noştri au plecat din sat. De la munte, de sub Vlădeasa. Cam două sute de-ai noştri au ajuns aici, în Oltenia. Iar din neam, mulţi s-au ocupat de geamuri. Am învăţat meşteşugul de când eram mici şi a rămas o ocupaţie de familie. Din asta trăim“, povesteşte senin domnul cu pălărie. Câştiga mai mult decât SolomonDe-a lungul pereţilor atârnă rame şi oglinzi diferite: unele rotunde, altele dreptunghiulare, câteva sunt închise în trapez. Din unghiuri diferite te pândesc şi redau fiecare mişcare pe care o faci. Zeci de bucăţi din lemn de brad, cu încrustări minuscule, se sprijină de mese sau de zid. „După ce ne-am mutat aici, am mai aşteptat câţiva ani şi apoi ne-am apucat de lucrul cu geamurile şi oglinzile. Vindeam şi cu lada. De la Mediaş aduceam parbrize de Dacii. Făceam liste şi erau zile în care se împreunau cozile: una la noi, alta de la alimentara cu pâine, carne şi ouă. Ne făceam planu’ numai cu trei, patru magazine, restul era depăşire. Am lucrat şi cu primaru’ Solomon. Mi-a fost dire