Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Surprize plăcute la Ambra

Publicat in GAZETA de SUD, marți 15 aprilie 2008 ·

Ambra este o substanţă de culoare cenuşie, cu aspect de ceară, care se foloseşte în parfumerie. Aceasta este utilizată pentru a fixa alte substanţe volatile şi a le potenţa mirosul. În Rovine, pe strada Nicolae Julea nr. 10, se află restaurantul cu numele celebrului compus odorizant. Aspectul exterior nu inspiră prea mare încredere: un perete roşu, cu o uşă prin care se văd feţe de masă tot roşii, aranjate într-o manieră clasică. M-am decis să intru, în ciuda aparenţelor. În faţă se desfăşura peisajul de mai sus, dar în dreapta se deschidea o terasă în culori calde, cu mese şi bănci din lemn masiv, unele aşezate sub un fel de foişor, altele, sub umbrele de soare. Undeva, înspre stradă, am observat un separeu aranjat cu gust. M-am aşezat la o masă retrasă şi am aşteptat chelneriţa, care a venit relativ repede. Uşor încurcat de lungimea fustei pe care o purta domnişoara respectivă, am reuşit să bâigui că vreau o bere. Cu mâncarea avea să mă mai lase să mă hotărăsc. După consultaţii drastice, m-am hotărât la un muşchiuleţ de vită pe grătar cu garnitură de cartofi ţărăneşti şi o salată la fel de ţărănească. Am comandat, s-a notat, am aşteptat. Dovedindu-mi-se, în scurt timp, că aşteptarea tindea să devină un prezent continuu, mi-am mai permis o bere şi o ţigară. După 35 de minute am fost servit. Aşteptarea a meritatCu toată revolta provocată de întârzierea sosirii comenzii, am fost luat prin surprindere când am constatat că lucrurile şi-au meritat timpul. Pe masă mi s-au adus farfuria şi castronelul de salată. Muşchiul de vită, frumos rumenit, purta o coroană de unt cu verdeaţă, pe care l-am întins repede peste carne. Savoarea cartofilor ţărăneşti s-a adăugat la cea a salatei „ca la mama acasă“: roşii, castraveţi, ceapă şi brânză rasă. Mâncarea, cu un gust puternic, era răcorită de salată. Din când în când, pentru a reţine aromele, priveam în stânga mea, la fântân

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum 2 ore
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°