Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şef pe bancă pentru Sorin Toacsen

Publicat in GAZETA de SUD, marți 15 aprilie 2008 ·

Conducătorii clubului Energia Pandurii i-au impus lui Sorin Toacsen să-şi aleagă un colaborator capabil să coordoneze echipa de pe banca tehnică, atâta timp cât acesta va continua să joace.

Umilitoarea înfrângere a echipei Energia Pandurii pe teren propriu, scor 17-30, prima din acest retur, a deranjat conducerea clubului, chiar dacă lecţia de handbal a fost predată de fosta campioană, HCM Constanţa. Echipa lui Sorin Toacsen a stagnat deasupra liniei retrogradării şi continuă să aibă emoţii în privinţa îndeplinirii obiectivului, menţinerea în Liga Naţională. „S-au făcut eforturi financiare şi vrem altceva de la echipă. Din confruntările cu primele patru formaţii n-am obţinut nici un punct. În ceea ce priveşte disputele cu ultimele clasate, noi suntem campionii rataţilor. Aceasta este situaţia şi vina ne aparţine tuturor“ a fost „radiografia“ acestui sezon în opinia lui Laurenţiu Ciurel, directorul Centrului Energetic Rovinari (CER) şi finanţatorul echipei.

Măsuri pentru viitor

Imediat după meci, antrenorului Sorin Toacsen i s-a pus în vedere să-şi găsească un colaborator cu experienţă, care să conducă meciul de pe margine atâta timp cât va continua activitatea ca jucător.

„Lui Sorin îi este foarte greu să ia acum hotărâri şi din teren, şi de pe bancă, iar cei doi colaboratori pe care-i are acum (Mircea Paşek şi Narcis Criciotoiu - n.r.) nu au capacitatea să ia decizii singuri în momentele grele. El trebuie să-şi aleagă un colaborator, care, în urma discuţiilor înainte de meci, să aibă tăria să-l scoată inclusiv pe Sorin Toacsen din poartă. Antrenamentele şi toate celelalte le va conduce tot Sorin Toacsen. Până la urmă, va fi vorba de un antrenor principal în scripte şi, în realitate, un secund de certă valoare. El vrea să mai joace un an şi asta este foarte bine pentru noi, pentru că este un portar valoros“, a spus preşedintele se

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum 30 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 32 minute
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Cutremur în România astăzi, 15 iulie 2025! Iată ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 40 minute
În ziua de 15 Iulie 2025, la ora 18:10:58 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.6, la adâncimea de 63.2 km. Intensitatea cutremurului este de I. Cutremurul s-a produs în apropierea următoa

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 3 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 2 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum 4 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°