Prima vizită în Statele Unite a unui lider al Bisericii Catolice după atentatele din 11 septembrie 2001 a dus la mobilizarea poliţiei americane din New York şi Washington. Astfel, Prima vizită în Statele Unite a unui lider al Bisericii Catolice după atentatele din 11 septembrie 2001 a dus la mobilizarea poliţiei americane din New York şi Washington.
Astfel, poliţiştii au adoptat măsuri stricte de securitate, pentru ca Papa Benedict al XVI-lea, care urma să ajungă la Washington în cursul zilei de ieri, să fie în siguranţă.
Forţele de ordine au anunţat că vor colabora îndeaproape cu serviciile secrete şi membrii Gărzii Elveţiene, care asigură protecţia Papei pe parcursul celor şase zile în SUA. În afara verificării actelor de identitate, vor fi folosite şi detectoare de metale pentru controlarea tuturor persoanelor care asistă la evenimentele organizate pe itinerariul înaltei feţe bisericeşti.
Agenţii de securitate îi verifică chiar şi pe voluntarii care şi-au oferit ajutorul pentru grupurile parohiale. Spre deosebire de vizitele Papei Ioan Paul al II-lea, care a oficiat, în 1979, şi în 1995, slujbe în parcuri în care publicul avea acces liber, intrarea la evenimentele organizate de această dată va fi strict controlată.
Adevăratele provocări pentru forţele de ordine vor fi apariţiile Suveranului Pontif pe stadioane - programate pentru 17 aprilie la Washington şi 20 aprilie la New York. Măsurile de securitate vor fi draconice, biletele vor fi prevăzute cu coduri de bare şi nu vor putea fi transferate. Poliţia federală le-a cerut tuturor celor ce vor avea acces pe stadion să se prezinte cu şase ore înaintea începerii ceremoniilor.