Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Politist prins beat la volan

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 16 aprilie 2008 ·

• Un politist de la Sectia 4 a ajuns personajul principal intr-un dosar penal dupa ce s-a urcat baut la volan si a fost implicat intr-un accident de circulatie • Acesta nu a respectat semnificatia indicatorului Cedeaza Trecerea si a intrat in coliziune cu o motocicleta marca Honda

Un politist de la Sectia 4 a ajuns personajul principal intr-un dosar penal dupa ce s-a urcat baut la volan si a fost implicat intr-un accident de circulatie. Ion Rosu are 35 de ani si lucreaza de cativa ani in politie. In ultima vreme, barbatului ii mergea destul de bine in familie si conducea un autoturism marca Audi. Numai ca acum se afla la un pas de demitere pentru aceste abateri foarte grave. In urma cu doua zile, politistul mergea pe Bulevardul Dimitrie Cantemir, dinspre Splai Bahlui spre Gara Internationala. Acesta nu a respectat semnificatia indicatorului Cedeaza Trecerea si a intrat in coliziune cu o motocicleta marca Honda.

Conducatorul motocicletei are 27 de ani si conducea regulamentar. Acesta a fost ranit destul de grav, iar motocicleta a fost distrusa in mare parte. Conducatorul autoturismului a fost testat alcoolscopic, stabilindu-se o concentratie de 0,41 la mie in aerul expirat. Politistul s-a ales cu dosar penal si se aliniaza in randul celor care distrug imaginea politiei iesene. Ieri dupa-amiaza, conducerea politiei a fost destul de reticenta la aflarea vestii ca jurnalistii cunosc faptul ca in accident a fost implicat un politist. In cele din urma, evenimentul a fost confirmat de comandantul Liviu Zanfirescu, seful Inspectoratului Judetean de Politie Iasi. "Avand in vedere activitatile de instruire a personalului din subordine privind consumul de bauturi alcoolice si conducerea in stare de ebrietate, in acest caz voi dispune luarea de masuri in functie de gravitatea faptei. Urmeaza ca, intr-o zi-doua, ancheta interna sa fie definitivata si

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 – PSD, cei mai mulţi primari în judeţul Buzău, respectiv 76 / PNL are zece primari, iar USR unul

News.ro acum 2 ore
PSD a câştigat în judeţul Buzău cele mai multe mandate de primar la alegerile locale din 9 iunie. Conform numărătorii paralele a social-democraţilor, formaţiunea a obţinut 76 de mandate de primar, PNL a obţinut 10 mandate, iar USR un mandat, la Prim

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum o ora
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

Producția de gaze a Gazprom s-a prăbușit până la cel mai scăzut nivel de la înființarea companiei

HotNews acum o ora
Gigantul energetic rusesc Gazprom Group a tăiat anul trecut producția sa de gaze naturale cu 13%, aceasta ajungând în 2023 la un minim istoric de 359 de miliarde de metri cubi, a arătat compania în raportul său pe anul precedent, publicat luni și ci

Cătălin Drulă demisionează de la șefia USR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele USR, Cătălin Drulă, a anunțat că va convoca un Congres al USR pentru alegerea unui nou președinte al partidului. Drulă a spus că va rămâne alături de colegii din USR, dar este nevoie de un restart al partidului. ”Îmi asum acest rezultat

UPDATE - Sibiu: Trei bărbaţi au căzut într-un bazin de canalizare, adânc de cinci metri / Unul a murit, doi fiind transportaţi la spital

News.ro acum 2 ore
Pompierii din Sibiu intervin, luni, pentru salvarea a trei persoane care au căzut într-un bazin adânc de cinci metri. Este vorba despre trei bărbaţi care au fost scoşi, dar pentru unul a fost declarat decesul. UPDATE: ”Salvatorii au ajuns la faţa lo

George Simion: Sâmbătă, congres AUR pentru alegerea candidatului la prezidenţiale / Despre candidatură: Este o posibilitate. Tot mai mulţi colegi îmi propun acest lucru

News.ro acum 2 ore
Preşedintele AUR, George Simion, a declarat că sâmbătă va avea loc congresul pentru alegerea candidatului la prezidenţiale. ”Vrem să ne batem cu acest sistem comasat nedemocratic”, a spus Simion. El a precizat, despre intrarea în cursa pentru prezid

Cine sunt românii din diaspora, care au trimis partidul SOS al Dianei Șoșoacă în Parlamentul European

HotNews acum o ora
Aproape 15% dintre bărbații români din țările OCDE lucrează în construcții, în timp ce alți 10% lucrează în fabricarea de vehicule și mașini. Agricultura (cultură și producție animală) angajează aproximativ 3,5% din emigranții români, iar o pondere

Rezultate alegeri europarlamentare 2024. Lista finală cu cei 33 de europarlamentari care vor reprezenta România

HotNews acum o ora
Potrivit ultimelor date furnizate de BEC, după numărarea a peste 97% din voturi, PSD are 11 mandate, PNL - 9 mandate. Partidul lui George Simion a obținut 6 mandate, Alianța Dreapta Unită - 3 mandate, iar UDMR - 2 mandate. La capitolul independenți,

VIDEO Dominic Fritz: Îmi asum o candidatură la preşedinţia USR / România are nevoie de un președinte de dreapta

HotNews acum 2 ore
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a afirmat luni că îşi asumă o candidatură pentru preşedinţia USR la următorul congres al formaţiunii. Decizia vine în contextul în care Cătălin Drulă a anunțat astăzi că demisioneză de la conducerea USR, în urma „

Viorel Moldovan este noul preşedinte al FC Rapid

Mediafax acum 2 ore
„Sunt mândru şi onorat să fiu preşedintele acestui club, cu o istorie senzaţională în spate, un club important în fotbalul românesc. Îmi doresc să construim o echipă puternică, cu un lot competitiv, pentru a ne îndeplini obiectivele, împreună cu sta

Vremea

București
acum

35°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/31°
Iasi
acum

23°
lun.

18°/31°
mar.

19°/31°
mie.

15°/24°
joi

17°/24°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/28°
mar.

20°/26°
mie.

20°/23°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
lun.

17°/29°
mar.

16°/24°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°
Timisoara
acum

20°
lun.

19°/28°
mar.

17°/23°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°