Oricum ai întoarce-o, oricâţi copii sau oameni mari ar fi desfiguraţi sau ar muri sfâşiaţi de câinii vagabonzi, iată că nimeni nu e vinovat.
Toţi se ascund în spatele ambiguităţilor legislative şi a lipsei de fonduri.
Până şi iubitorii câinilor fără stăpân îşi simt inima în pantaloni când trec pe lângă unul, două, şapte, nouă exemplare mai mult sau mai puţin hămesite. Dar în fişa postului scrie că trebuie să spună: nu e vina câinilor, e vina oamenilor. Să se facă; să se dreagă; să fie găsite soluţii. Între timp, o fetiţă de 6 ani este omorâtă de o haită de câini liberi, la Constanţa. O altă fetiţă, de 7 ani, este atacată, în centrul oraşului Petroşani, de alţi câini liberi.
În timp ce citiţi aceste rânduri, o fetiţă sau un băieţel mângâie un câine, în parc; câinele reacţionează imprevizibil. Iar noi organizăm dezbateri, ne dăm cu părerea şi aşteptăm vreo minune.
E clar, rezolvarea nu e la autorităţi, de orice culoare politică ar fi ele. Nu vreau să îndemn la măcel şi nu pot accepta fanatismele aşa-zişilor apărători ai animalelor. Mi-e scârbă de incompetenţa autorităţilor şi de fuga lor de răspundere. Ca să rezolvăm problema, trebuie identificaţi vinovaţii; aceia care au competenţe dar nu fac nimic. Un simplu demers jurnalistic e insuficient.
Soluţia e calea deschisă de procesele împotriva taxei auto. Eu cred că un avocat isteţ are în faţă o nişă interesantă: procese împotriva autorităţilor care lasă dihănii libere pe străzi şi împotriva celor care pretind că le adoptă; în realitate, le scot din adăposturi, apoi îşi văd de ONG-urile lor şi de bugetarea unor noi proiecte care reuşeşc doar pe hârtie.
Nu-l cunosc pe acel avocat, dar îi doresc să existe şi să aibă succes. Până la urmă, România poate fi civilizată prin justiţie sau deloc.
Citiţi şiFetiţă mutilată de câini lângă pr