Un tinar de 20 de ani a fost retinut de politistii braileni, fiind acuzat ca a supus la perversiuni sexuale trei minore si ca a tilharit-o pe a patra. Baiatul, cunoscut in blocul in care locuieste ca un tinar model, la liceu fiind chiar seful clasei, si-a recunoscut faptele, dar nu a putut explica ce l-a determinat sa comita asemenea atrocitati. El a fost prins dupa ce judiciaristii au observat ca ataca, in general, o data pe luna, in prima zi a saptaminii si intr-un anumit interval orar. In acest context, luni, oamenii legii au organizat pinde cu politisti in civil la toate scolile din zona in care acesta actiona si l-au prins pe suspect in timp ce-si fila urmatoarea victima.
George Movileanu este acuzat ca de la inceputul acestui an, a agresat sexual trei eleve de gimnaziu, cu virste cuprinse intre 12 si 15 ani. Politistii investigau aceste cauze inregistrate in evidente cu autor necunoscut, inca de la sfirsitul lunii ianuarie, atunci cind s-a primit prima reclamatie. Anchetatorii au descoperit modul de operare al autorului, stabilind ca acesta urmarea minorele care ieseau de la cursurile de dupa-amiaza ale scolilor generale din zona Bariera Calarasilor. Ulterior, isi alegea victimele numai dintre
cele care locuiau in blocuri cu lift, intra dupa ele in scara, navalea peste ele in ascensor si, sub amenintare cu acte de violenta si un cutit tip briceag, le obliga sa intretina cu el raporturi sexuale orale. Ultima data, la cea de-a patra victima, fata a scapat de viol pentru ca nu folosea liftul, dar pentru ca agresorul nu a putut accepta sa plece fara nici un "trofeu", a tilharit-o de telefonul mobil. Din datele obtinute de la cele trei violuri comise in zilele de 21 ianuarie, 18 februarie si 17 martie, politistii braileni au concluzionat ca autorul actiona in ziua de luni, la interval de circa patru saptamini, intre orele 17.15 - 17.30. Stiind