Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au evitat un câine şi au ajuns în spital

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 16 aprilie 2008 ·

Trei craiovence au fost victimele unui eveniment rutier, produs ieri pe DN 6, în dreptul localităţii mehedinţene Butoieşti, după ce au evitat un câine care se afla pe stradă. Şoferiţa de 26 de ani a pierdut controlul volanului, automobilul rostogolindu-se şi lovindu-se de un cap de pod. Din cauza impactului, tinerele au rămas încarcerate, fiind scoase de martorii care se aflau în trafic, după care au fost transportate la Spitalul din Drobeta Turnu Severin. „Probabil că avea şi viteză mare, iar când a vrut să evite câinele a pierdut controlul. S-a rostogolit de câteva ori şi s-a târât destul de mult, după care s-a oprit în capul de pod. Eu am crezut că fetele au murit“, a spus o martoră. Poliţia a precizat că nu se ştie cine este vinovat de producerea accidentului, dar va continua cercetările. „Am fost solicitaţi pe raza localităţii Butoieşti, unde s-a produs un accident rutier. La faţa locului am constatat că trei tinere din Craiova s-au răsturnat cu maşina, în timp ce conducătoarea auto a încercat să evite un câine, care se afla pe stradă. Cele trei victime au fost scoase înainte să ajungă echipajele de descarcerare şi au fost transportate la Spitalul din Drobeta Turnu Severin. În cauză s-au întocmit acte premergătoare, urmând să se stabilească soluţia legală“, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi, Carin Sică. Trei craiovence au fost victimele unui eveniment rutier, produs ieri pe DN 6, în dreptul localităţii mehedinţene Butoieşti, după ce au evitat un câine care se afla pe stradă. Şoferiţa de 26 de ani a pierdut controlul volanului, automobilul rostogolindu-se şi lovindu-se de un cap de pod. Din cauza impactului, tinerele au rămas încarcerate, fiind scoase de martorii care se aflau în trafic, după care au fost transportate la Spitalul din Drobeta Turnu Severin. „Probabil că avea şi viteză mare, iar când a vrut să evite câinele a pierdut controlul. S-a

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Copilul căzut în Canalul Dunăre Marea Neagră la Medgidia, salvat de un polițișt

Ziua Constanta acum o ora
Un copil și tatăl său au căzut în această seară în Canalul Dunăre Marea Neagră la Medgidia! Potrivit IPJ Constanța, copilul a fost scos de un polițist din apă și predat cadrelor medicale. Potrivit IPJ Constanța, în această seară, în jurul orei 19:00

Marius Tucă Show începe luni, 26 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 46 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Băsescu: PSD, dacă vor să ajungă la desfiinţare, asta au de făcut, să nu participe la guvernare. Românii nu-i vor ierta, că, într-un moment dificil, s-au ferit, au renunţat să-şi asume responsabilitatea pentru rezolvarea unei situaţii pe care, în principal, tot ei au creat-o

G4Media acum 48 minute
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, despre intrarea PSD la guvernare sau intrarea în Opoziţie, că dacă vor să ajungă la desfiinţare, asta au de făcut, să nu participe la guvernare, pentru că românii nu-i vor ierta. Despre USR, Băs

Cinci schiori au fost găsiţi morți în apropierea unui gheţar din Elveția

Libertatea acum 2 ore
Cinci schiori au fost găsiţi morți, duminică, în zona masivului Rimpfischhorn, din apropierea stațiunii montane Zermatt, după ce serviciile de urgenţă au fost alertate cu o zi înainte cu privire la existenţa unor schiuri abandonate la o altitudine d

Franța, afectată de o nouă pană de curent. Autoritățile franceze denunță un act de sabotaj

Adevarul acum 48 minute
Autoritățile franceze au demarat o anchetă privind o pană de curent atribuită unui act de sabotaj, care a afectat cel puțin 45.000 de persoane, la doar o zi după ce o defecțiune similară a perturbat ultima zi a Festivalului de Film de la Cannes.

Sorana Cîrstea și-a anunțat retragerea de la Roland Garros: „Sunt foarte tristă”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, 164 WTA) a luat decizia de a se retrage de la Roland Garros, acolo unde, în turul 1, trebuia să se dueleze cu Tamara Korpatsch (30 de ani, 148 WTA). Locul româncei va fi luat de Yuliia Starodubtseva (25 de ani, 81 WTA). Ja

VIDEO Nicușor Dan a dezvăluit ce a discutat cu Donald Tusk

HotNews acum 9 ore
Corespondeță din Varșovia: Aflat la Varșovia pentru a participa şi la marşul “Milionului de Inimi” alături de Donald Tusk şi Rafał Trzaskowski, Nicuşor Dan a fost întrebat de HotNews ce a discutat cu premierul polonez. Președintele ales al României,

Klaus Iohannis NU VA PARTICIPA la ședința solemnă a Parlamentului în care Președintele ales Nicușor Dan va depune jurământul

Gandul acum 4 ore
Ședința solemnă a Plenului renunit al Senatului și Camerei Deputaților, pentru învestirea lui Nicușor Dan în funcția de Președinte al României, va avea loc luni, 26 mai. Fostul președinte, Klaus Iohannis, nu va participa la ședința solemnă a Parlame

Victor Negrescu: „PSD nu pornește de la o poziție rigidă/ Nu vrem să dăm niciun cec în alb”

HotNews acum 5 ore
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat, la Digi 24, că PSD nu porneşte de la o poziţie rigidă în negocierile privind formarea unui nou guvern, precizând că social-democrații nu vor veni la Cotroceni cu o propunere de prim-ministru. Victor

„Aducem Turul doi înapoi la primărie”, inițiativă a unui partid neparlamentar, dar cu reprezentare locală în administraţii din Prahova şi Dâmboviţa

G4Media acum o ora
Partidul „România în acţiune”, formaţiune politică neparlamentară, dar cu reprezentare locală în administraţii din judeţele Prahova şi Dâmboviţa, lansează iniţiativa: „Aducem Turul doi înapoi la primărie”, prin care susţine şi strânge semnături pent

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/20°
lun.

9°/12°
mar.

11°/15°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

12°
dum.

10°/13°
lun.

10°/12°
mar.

11°/13°
mie.

12°/14°
Constanta
acum

14°
dum.

14°/18°
lun.

14°/17°
mar.

12°/14°
mie.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

8°/14°
lun.

8°/16°
mar.

9°/19°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

12°
dum.

8°/18°
lun.

10°/21°
mar.

11°/23°
mie.

12°/23°