Analistii a doua dintre cele mai mari societati de brokeraj de pe piata si-au redus semnificativ estimarile de pret pentru actiunile bancilor listate (BRD si TLV) in ultimele luni.
Societatile de brokeraj si-au motivat noile evaluari prin majorarea costului capitalului si cresterea aversiunii fata de risc a investitorilor fata de pietele de capital in general si fata de Romania in mod special.
Analistii Raiffeisen Capital & Investment (RCI) recomanda cumpararea actiunilor BRD, cu un pret tinta de 27,1 lei/actiune pentru urmatoarele 12 luni, si o pozitie neutra fata de titlurile Bancii Transilvania, pentru care estimeaza un pret de 0,74 lei/actiune, potrivit celui mai recent raport de analiza pe sectorul bancar publicat de societatea de brokeraj.
RCI si-a ajustat in scadere preturile tinta, cu 10% pe BRD si cu 28% pe TLV, fata de estimarile anterioare de 30,15 lei/actiune, respectiv 1,035 lei/actiune. Scaderea pretului tinta pentru actiunile Bancii Transilvania a fost insotita si de schimbarea recomandarii de cumparare in pastrare, in conditiile in care noul pret tinta este apropiat de cel din piata.
La inceputul lunii aprilie, ING Bank a publicat, de asemenea, un raport pe sectorul financiar-bancar in care avansa preturi tinta mai mici pentru BRD si Banca Transilvania, comparativ cu analizele precedente din toamna anului trecut. La BRD, analistii ING au taiat 23% din tinta de pret, la 23 lei/actiune, iar la TLV au redus pretul tinta cu 15%, la 0,735 lei/actiune.
Una dintre putinele societati de brokeraj care si-au mentinut preturile tinta pe BRD si TLV la acelasi nivel din toamna anului trecut este KBC Securities, care si-a reiterat preturile tinta de 0,72 lei pentru actiunile Bancii Transilvania si 29,3 lei pentru BRD in ultimul raport, de la inceputul lunii aprilie. Totusi, evaluarile KBC Securities pe bancile romanesti era