Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fabricile Iaşiului fug din oraş

Publicat in Adevarul, miercuri 16 aprilie 2008 ·

Relocarea marilor producători îi îmbogăţeşte pe patronii din capitala Moldovei Tot mai multe societăţi ieşene caută terenuri în afara oraşului, motivate în primul rând de preţul mult mai scăzut al acestora. În plus, în oraş nu se mai găsesc suprafeţe mari de terenuri pentru noi investiţii. Edilii din localităţile învecinate Iaşiului i-au primit cu braţele deschise pe investitori. „S-au creat câteva sute de locuri de muncă. Suntem mulţumiţi că nu ne mai pleacă oamenii în străinătate”, spune primarul comunei Ion Neculce, Vasile Rusu.

Una dintre companiile nevoite să îşi mute activitatea în afara Iaşiului este Avi-Top. Managerul Lucian Apostol a decis să-şi transfere activitatea în comuna Ion Neculce, satul Războieni, după ce suprafaţa din oraşul Târgu Frumos s-a dovedit insuficientă pentru sacrificarea păsărilor. În Războieni a fost construit un abator ultramodern, unde s-au investit 10 milioane de euro, o parte din bani fiind obţinuţi prin proiecte SAPARD. Fostul amplasament nu va fi scos la vânzare, deoarece acolo vor rămâne fermele de creştere a păsărilor şi secţia de incubaţie.

Galerii comerciale în loc de fabrică

Şi compania Adimet, al cărei obiect de activitate îl reprezintă produsele metalurgice, s-a mutat la marginea Iaşiului, în zona Dancu. Proprietarul fabricii, omul de afaceri Ioan Prisecaru, a vândut, acum doi ani, cele şapte hectare de teren ale societăţii cu 7,93 de milioane de euro. Pe terenurile Adimet au fost construite Galeriile „Felicia”, care cuprind şi un hypermarket Carrefour.

Omul de afaceri Adrian Butucă, patronul Moldomobila, este decis să profite de poziţionarea bună a terenului pe care este amplasată fabrica. El a scos la vânzare cele 13 hectare, pentru un preţ minim de 40 milioane de euro. „După ce vom vinde, vom mai sta aici încă un an şi jumătate, timp în care vom ridica halele de c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 20 minute
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 57 minute
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 3 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 11 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Primăria Sectorului 1 pierde procesul cu Romprest. Acum, trebuie să plătească 79 de milioane de lei plus penalități

Mediafax acum o ora
Instanța a decis joi, definitiv și executoriu, că Primăria Sectorului 1 trebuie să-i plătească operatorului de salubritate Romprest datoriile restante de 79 de milioane de lei, la care se adaugă penalitățile. Consiliul Local al Sectorului 1 trebuie

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum 4 ore
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°