Nu a jucat niciodată fotbal, dar prezintă, la Pro TV, ultimele noutăţi despre sportul rege şi nu numai. Ştirista Corina Caragea a vorbit pentru „Adevărul“ despre tabloidizarea ştirilor sportive şi a făcut câteva previziuni în ceea ce priveşte principalele competiţii ale anului 2008: Campionatul European de fotbal şi Jocurile Olimpice.
Adevărul: Ce părere ai despre tabloidizarea ştirilor sportive?
Corina Caragea: Presa de genul tabloid a fost comentată îndelung, dar întotdeauna a fost citită/vizionată. Oamenii îşi mai descreţesc frunţile după o zi de muncă, află informaţii de culise de la meciuri, dar întotdeauna şi ştirea propriu‑zisă. Pro TV a adus prima prezentatoare de ştiri sportive, Raluca Arvat, a alcătuit un jurnal care conduce detaşat în audienţe, iar reţeta succesului a fost copiată şi de alte televiziuni.
- Îţi place să pătrunzi în viaţa privată a oamenilor din sport?
- Tuturor ne place să tragem cu ochiul. Oamenii din sport sunt la fel ca toţi ceilalţi: unii celebri prin declaraţii, comportament, alţii prin rezultatele din teren, prin medalii.
- Dacă, pentru o zi, ai putea să decizi, ce fel de ştiri sportive ţi-ar plăcea să prezinţi?
- Aş vrea ca sportivii români să se poată antrena în condiţii normale - doi dintre românii calificaţi la Jocurile Olimpice n-au bazine în care să sară şi se antrenează cu... saltele. Este un singur exemplu. Aş vrea să fie un meci fără violenţe, fără acuzaţii de blat. Dacă eliminăm aceste lucruri rămâne sportul aşa cum este el – spectacol.
- Pentru România, ce crezi că se va întâmpla semnificativ la Campionatul European de fotbal şi la Jocurile Olimpice?
- Aştept să trecem de grupă la Euro, ar fi ceva, având în vedere că am picat într-o grupă foarte dificilă, dar nimic nu este bătut în cuie. Nici Grecia nu