Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Benedict al XVI-lea, al doilea Papa primit la Casa Alba

Publicat in Romania Libera, miercuri 16 aprilie 2008 ·

Papa Benedict al XVI-lea, aflat in prima sa vizita in Statele Unite, urmeaza sa fie primit miercuri cu onoruri la Casa Alba, unde va discuta cu presedintele Bush despre libertatea religioasa, imigratie, lupta impotriva terorismului si, poate, Irak, transmite AFP.

Papa a sosit marti la baza aeriana Andrews din apropiere de Washington, unde presedintele Bush si sotia sa, impreuna cu una dintre fiicele lor, Jenna, l-au intampinat personal la coborarea din avion. Acest gest, eveniment unic in istoria presedintiei americane, se doreste un simbol al importantei acordate de Bush, care este protestant, liderului Bisericii Catolice.

Papa va sta in Statele Unite sase zile, pe care le va petrece la Washington si New York, unde are programat vineri un discurs la ONU.

Benedict al XVI-lea este al doilea Papa care merge la Casa Alba, dupa ce predecesorul sau Ioan Paul al II-lea a fost primit de Jimmy Carter in 1979. Vizita sa este insa cea de a noua pe care o face un Papa in Statele Unite.

Purtatorul de cuvant al Casei Albe Dana Perino a calificat vizita drept "istorica" si "minunata" si a dat asigurari ca ceremonia de primire a papei va fi "una dintre cele mai mari organizate vreodata la Casa Alba".

In ziua in care Papa implineste 81 de ani, intre 9.000 si 12.000 de invitati alesi cu mare atentie vor fi asteptati pe peluza Casei Albe, unde Suveranul Pontif va fi primit cu o salva de 21 de focuri de tun.

In Biroul Oval, cei doi lideri vor discuta despre drepturile omului, libertatea de credinta, imigratie, lupta impotriva terorismului si extremism, in special in Orientul Mijlociu, a declarat purtatoarea de cuvant a Casei Albe. Ajutorul catre Africa si situatia din Liban, unde exista o comunitate crestina importanta, vor fi de asemenea abordate in discutii.

Divergentele dintre Bush si Papa pe tema Irakului

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale, validată de Biroul Electoral Central

HotNews acum 21 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a validat vineri, 14 martie, candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale din luna mai. Victor Ponta, deputat PSD de Dâmbovița, a mers miercuri la sediul BEC pentru a-și depune oficial candidatura ca indepen

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 36 minute
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 36 minute
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins - FOTO

News.ro acum 57 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

UE introduce taxe vamale pentru toate produsele agricole din Rusia și Belarus

Adevarul acum 56 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au decis să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole și unele îngrășăminte importate din Rusia și Belarus, într-un efort de a reduce veniturile Moscovei.

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 5 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°