Roş-albaştrii au prima şansă de a lua titlul de campioană în urma victoriei de luni seară în faţa Universităţii Cluj, scor 4-0 Distanţa dintre Steaua şi CFR este de doar două puncte, iar până la trecerea liniei de sosire mai sunt cinci etape. „E greu să fim opriţi. Suntem ca marea: înghiţim tot”, s-a lăudat Gigi Becali, în timp ce preşedintele ardelenilor, Iuliu Mureşan, l-a ironizat pe latifundiarul din Pipera, afirmând despre acesta că „e artizanul rezultatelor echipei din Ghencea din ultimul timp, în niciun caz jucătorii lui Lăcătuş”.
Duelul declaraţiilor dintre oficialii celor două tabere a depăşit limitele. „Ca să oprească Steaua au nevoie de două milioane de dolari pe meci, iar eu îmi permit să mă împiedic o dată”, a spus râzând Becali, aluzie, probabil, la faptul că una din deplasările celor de la CFR este la Mioveni, grupare condusă din umbră de fostul acţionar dinamovist Gigi Neţoiu.
Neţoiu trage cu Steaua lui Gigi
Acesta din urmă a fost la meciul Stelei de la Bistriţa, călătorind în charterul în care se aflau verii Gigi şi Giovani Becali. Ca un argument în favoarea acestei afirmaţii mai vine scandalul cu geanta de bani de la restaurantul „Doi Cocoşi”, înaintea meciului Steaua-Dacia Mioveni (2-0), confruntare în care oaspeţii au fost extrem de apatici.
Steaua a reuşit să înscrie în primele zece meciuri ale lui 2008 de 18 ori pe teren (21 cu golurile oferite cadou de Comisia de Disciplină), spre deosebire de tur, când în 19 meciuri au punctat doar de 20 de ori.
La CFR, situaţia este gravă: cunoscută pentru pofta de gol din 2007, când a marcat de 32 de ori în 19 meciuri, formaţia lui Ioan Andone a devenit o echipă care nu mai contează în atac. În 2008 a înscris doar 14 goluri în zece partide!