» Benedict al XVI-lea a avut ieri o intalnire cu presedintele american George W. Bush, la Casa Alba, fiind al doilea papa care viziteaza resedinta prezidentiala americana, dupa Ioan Paul al II-lea, invitat in 1979 de Jimmy Carter.
Vizita la casa alba a coincis cu cea de-a 81-a aniversare a Suveranului Pontif, care a fost intampinat pe Peluza de Sud de o multime de peste 12.000 de persoane, aceasta fiind una dintre cele mai mari ceremonii de sosire organizate vreodata la resedinta prezidentiala americana.
Benedict al XVI-lea si presedintele SUA, George W. Bush, au avut apoi o convorbire prelungita in Biroul Oval. Potrivit purtatoarei de cuvant a Casei Albe, Dana Perino, cei doi nu au avut intentia de a insista prea mult asupra razboiului din Irak, in privinta caruia Vaticanul a avut pozitii divergente cu Washingtonul, concentrandu-se in schimb asupra problemei extremismului si terorismului.
In avionul care il aducea spre SUA, Papa Benedict al XVI-lea i-a omagiat pe americani, spunand ca "acest popor nou a fost alcatuit din comunitati care au scapat de persecutii din partea statelor si care au dorit sa puna bazele unui stat secular care sa ofere libertate tuturor confesiunilor religioase (...) Este exact opusul unei religii de stat, dar este un secularism izvorat din dragostea pentru religie si pentru o autenticitate a sentimentului religios care nu poate fi trait decat in libertate".
In cele sase zile in care se va afla in SUA, Benedict al XVI-lea va merge si la New York, unde va tine un discurs la ONU, va vizita Ground Zero (locul in care se aflau turnurile gemene distruse la 11 septembrie 2001) si va tine o predica in Catedrala Sf. Patrick.
» In SUA sunt 70 de milioane de catolici, in timp ce 51% sunt protestanti.
SCUZE
» Preotii pedofili, o rusine
Inca din avion, Benedict al XVI-lea a abordat s